x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc, călătorie apostolică de trei zile în Kazahstan

Papa Francisc, călătorie apostolică de trei zile în Kazahstan

13 Sep 2022   •   13:30
Papa Francisc, călătorie apostolică de trei zile în Kazahstan

Papa Francisc pornește, marți, într-o călătorie apostolică de trei zile în Kazahstan, a 38-a de la începutul pontificatului său, unde va ajunge cu un Airbus A330 al ITA Airways.

Sfântul Părinte este însoțit de un echipaj format din 12 persoane - 3 piloți și 9 însoțitori de bord. La bord e prezentă și echipa ITA Airways dedicată zborurilor speciale, conform ANSA.

Ajuns la aeroportul Fiumicino cu puțin înainte de ora 7.00, escortat de securitatea și poliția Vaticanului, Papa, după ce i-a salutat pe cei prezenți, cu ajutorul unui ascensor electric a ajuns la ușa de intrare a aeronavei în scaunul său cu rotile, unde îl aștepta personalul de bord, înainte de a se îmbarca.

Conform „Vatican News”, pe toată durata prezenței sale în Kazahstan, pontiful va rămâne în capitala țării – Nur Sultan – unde se va desfășura cel de-al VII-lea Congres al liderilor religiilor mondiale și tradiționale.

În cadrul călătoriei apostolice sunt programate patru discursuri care vor fi rostite în cadrul diferitelor întâlniri și omilia din cadrul Sfintei Liturghii din Piața Expo.

Călătoria apostolică a papei Francisc va cuprinde întâlniri publice și private și o celebrare euharistică.

Papa Francisc va ajunge la Nur Sultan după un zbor de 6 ore și 30 de minute, aterizând pe aeroportul local unde, la ora 17.45, va avea loc primirea oficială, urmată de ceremonia de bun venit la Palatul prezidențial. În același loc se va desfășura vizita de curtoazie la președintelui Republicii Kazahstan, Kassim-Jomart Tokayev, urmată de o întâlnire cu autoritățile și membri ai societății civile și ai corpului diplomatic. Întâlnirea va avea loc în sala de concerte Qazaq. Cu acest prilej, papa Francisc va rosti primul discurs.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: papa francisc