x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a eliberat din funcţie un episcop canadian acuzat de abuzuri sexuale asupra minorilor

Papa Francisc a eliberat din funcţie un episcop canadian acuzat de abuzuri sexuale asupra minorilor

de Redacția Jurnalul    |    18 Feb 2025   •   20:45
Papa Francisc a eliberat din funcţie un episcop canadian acuzat de abuzuri sexuale asupra minorilor
Sursa foto: Hepta

Papa Francisc a eliberat din funcţie marţi un episcop canadian acuzat de abuzuri sexuale asupra minorilor în Quebec, informează ANSA.

Deşi este spitalizat la spitalul Gemelli din Roma şi i-a fost schimbat tratamentul din cauza unei "situaţii clinice complexe", pontiful continuă să îşi exercite atribuţiile de conducere a Bisericii.

Papa a acceptat demisia din funcţia de conducere pastorală a Diecezei de Baie-Comeau, în Canada, prezentată de Monseniorul Jean-Pierre Blais, au declarat surse de la Vatican.

Blais, în vârstă de 75 de ani, este menţionat într-o listă de prădători sexuali depusă în cadrul unei acţiuni colective a victimelor împotriva Arhidiecezei din Quebec.

Drept urmare, Francisc l-a numit episcop de Baie-Comeau pe părintele Pierre Charland, până acum ministru provincial al Franciscanilor din Canada.

AGERPRES

×