Papa Francisc: Politica nu este rezervată doar guvernanților
Papa Francisc a afirmat marţi că politica "nu este rezervată doar guvernanţilor" şi că fiecare "este responsabil de viaţa cetăţii", cu ocazia primei sale slujbe Angelus din 2019, relatează AFP.
"Nu credem că politica este rezervată doar guvernanţilor", a declarat Papa în prima zi a anului, când se marchează de asemenea şi Ziua Mondială a Păcii.
"Suntem cu toţii responsabili de viaţa cetăţenii, de binele comun, iar politica este pe atât de bună pe cât fiecare face ce trebuie în serviciul păcii", a adăugat Suveranul Pontif de la fereastra palatului apostolic de la Vatican, în Piaţa Sfântul Petru.
Tema celebrată în acest an de către Papa Francisc pentru a 52-a ediţie a Zilei Mondiale a Păcii este "politica bună în serviciul păcii".
Această zi, instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967, a fost celebrată prima dată în urmă cu 50 de ani, iar în fiecare an, cu această ocazie, Suveranul Pontif le adresează şefilor de stat din întreaga lume un mesaj care invită la reflecţie pe această temă.
AGERPRES

Ştiri din .ro
Statele Unite are un nou președinte. Joe Biden este al 46-lea președinte american
Explozie puternică în Madrid. Cel puţin trei morţi, un dispărut şi opt răniţi
Prefectul Capitalei anunță posibile relaxări ale restricțiilor, dacă rata de infectare se menține sub 3 în următoarele 48 de ore
VIDEO. Ultimele discursuri ale lui Donald Trump în calitate de președinte. „Am făcut ceea ce am venit să facem - și mai mult decât atât”/ „Ne revedem curând”

Sportivii din loturile olimpice și membrii staff-urilor tehnice vor fi vaccinați în etapa a doua a campaniei naționale
Tinerii din medii defavorizate pot obţine gratuit permisul de conducere
SUA va reveni în OMS. Ce decizii va lua Joe Biden în prima zi de mandat
Sorin Cîmpeanu spune că numărul angajaților din educație care vor să se vaccineze crește de la o zi la alta
Bogdan Gheorghiu cere includerea angajaților din cultură în etapa a doua de vaccinare
Raluca Turcan, după ce s-a vaccinat anti-COVID: Nu am avut nicio reținere
MS: 76 de probe pentru a identifica noua tulpină din Marea Britanie au fost analizate până acum
PSD: Nicușor Dan se poartă fix ca prințesa cu inima împietrită din Regatul de Gheață
