''Mihail Gorbaciov a fost un om politic şi de stat care a avut un impact uriaş asupra cursului istoriei mondiale. Ne-a condus ţara într-o perioadă de schimbări complexe şi dramatice şi de provocări uriaşe economice, sociale şi de politică externă. El a înţeles pe deplin că sistemul sovietic avea nevoie să fie reformat şi s-a străduit să vină cu soluţii la probleme urgente'', a spus Vladimir Putin în telegrama de condoleanţe.
Liderul de la Kremlin a apreciat ''uriaşa activitate umanitară, de binefacere şi de reprezentare pe care a desfăşurat-o Mihail Sergheevici Gorbaciov în aceşti ultimi ani''.
Totodată, premierul Mihail Mişustin consideră că ultimul președinte al Uniunii Sovietice ''a întruchipat schimbările globale petrecute în Rusia şi în lume''.
Șeful agenţiei de informaţii externe, Serghei Narîşkin, a fost însă categoric, afirmând că Rusia se mai confruntă și astăzi cu consecinţele ''perestroikăi''.
''Lui Gorbaciov i-a revenit misiunea de a conduce ţara într-o perioadă foarte dificilă, de a se confrunta cu multe provocări externe şi interne, pentru care nu a fost găsit un răspuns adecvat'', a declarat acesta.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, apreciază că atitudinea fostului președinte al URSS față de Occident nu a fost realistă.
''El îşi dorea sincer să creadă că războiul rece se va încheia şi că va vesti o perioadă de iubire eternă între noua Uniune Sovietică şi Occident dar romantismul său nu se justifica. Nu a existat o perioadă romantică, luna de miere nu a funcţionat şi setea de sânge a oponenţilor noştri şi-a făcut apariţia. Este bine că ne-am dat seama de asta la timp şi că am înţeles'', a explicat oficialul rus. El a mai afirmat că nu s-a luat deocamdată decizia organizării unor funeralii de stat.
Fundaţia Gorbaciov a anunțat că acesta va fi înhumat alături de soţia sa, Raisa Gorbaciova.
Laureatul premiului Nobel pentru Pace pe 2021, Dmitri Muratov, consideră că Mihail Gorbaciov a oferit lumii 30 de ani de pace.
''Ne-a dăruit 30 de ani de pace, fără ameninţarea unui război nuclear şi global. Cine mai poate fi în stare de aşa ceva? Însă darul s-a terminat şi nu există, şi nici nu vor mai exista daruri''.
El este de părere că Mihail Gorbaciov considera că lucrurile se rezolvă prin diplomație.
''Credea în ideea că popoarele trebuie să decidă. A eliberat deţinuţii politici. A pus capăt războiului din Afganistan şi cursei armelor nucleare. Adepţii imperiului îi reproşau că a predat Germania de est, Republica Cehă sau Polonia. Iar Gorbaciov a răspuns sarcastic: Şi cui anume le-am predat? Germania, germanilor. Republica Cehă, cehilor. Le mai dorea cineva?'', a scris acesta.
Opozantul rus, Liubov Sobol, crede că Mihail Gorbaciov va fi apreciat în continuare.
''Există într-adevăr evaluări diferite ale lui Gorbaciov. Unii scriu că a oferit speranţă, alţii îl blesteamă pentru prăbuşirea Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică s-ar fi prăbuşit oricum. Iar rolul lui Gorbaciov în istoria Rusiei va fi în continuare apreciat''.
Liderul opoziției ruse, aflat în detenție, Alexei Navalnîi apreciază atitudinea democratică a fostului lider sovietic.
''A renunţat la putere în mod paşnic şi de bună voie, respectând voinţa alegătorilor. A eliberat ultimii deţinuţi politici ai epocii sovietice'', a transmis Navalnîi pe Twitter.
Un deputat a transmis că acesta a fost un om politic strălucit.
''Gorbaciov a fost fără urmă de îndoială cel mai strălucit om politic al epocii sale. Însă pentru toţi cei născuţi în Uniunea Sovietică, Gorbaciov continuă să fie o personalitate istorică complexă şi controversată'', a scris pe Telegram liderul Partidului Liberal Democrat, Leonid Sluţki.
Însă deputatul Nikolai Kolomeiţev consideră că Mihail Gorbaciov a fost trădător. ''Este un trădător şi nu secretarul general. A distrus ţara, a fost o trădare la vârf''.
Totodată, Oleg Nilov transmite că despre acesta se poate vorbi doar de bine sau ''mai bine să nu se vorbească despre el''.
Șefului de protocol al lui Mihail Gorbaciov, Vladimir Şevcenko, consideră că a adus o speranță de pace.
''A fost o perioadă a intrării noastre în lume fără rachete, în care s-au semnat acorduri unice. Dar a existat o singură eroare de calcul: nu ne cunoşteam bine ţara'', a spus acesta.
Vicepreședintele Senatului, Konstantin Kosaciov, spune că ''Plecarea lui Mihail Sergheevici Gorbaciov este o tragedie pentru ţară şi pentru toţi aceia dintre noi a căror viaţă le-a schimbat-o în mai bine. Da, în mai bine, în pofida prăbuşirii Uniunii Sovietice şi a enormelor încercări pe care a reprezentat-o aceasta pentru foştii săi cetăţeni. Gorbaciov a fost cel care a distrus un sistem fals de la bun început care cu timpul a degenerat şi a devenit antipopular''.
Președintele Curţii de Conturi a Rusiei şi fost ministru al finanţelor, Aleksei Kudrin, îl consideră pe Gorbaciov "O personalitate istorică de anvergură''.
Senatorul şi fostul premier sovietic Nikolai Rîjkov, crede că acesta a fost ''o persoană care a început să reformeze ţara dar apoi nu şi-a calculat forţele şi a sfârşit prin a o distruge. În amintirea mea a rămas drept distrugătorul unei mari puteri, Uniunea Sovietică''.
Liderul partidului pro-Kremlin Rusia Justă, Serghei Mironov, spune că Gorbaciov a fost ''o gură necesară de aer proaspăt şi o speranţă de schimbări colosale. Dar locuitorii Uniunii Sovietice au pierdut o ţară magnifică, în loc să primească drepturi au ajuns la haos, la dreptul celui mai puternic, şomaj şi mizerie pentru milioane de cetăţeni ai Rusiei''.