x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aproximativ 200 de retineri în cursul protestelor anti-COP21 de la Paris. Poliţia a folosit gaze lacrimogene

Aproximativ 200 de retineri în cursul protestelor anti-COP21 de la Paris. Poliţia a folosit gaze lacrimogene

29 Noi 2015   •   22:30
Aproximativ 200 de retineri în cursul protestelor anti-COP21 de la Paris. Poliţia a folosit gaze lacrimogene
Sursa foto: climatejusticeproject.com

Poliţiştii au reţinut duminică 208 persoane, dintre care 174 a fost plasate în arest, după o manifestaţie marcată de violenţe în Piaţa Republicii la Paris, în ajunul deschiderii Conferinţei internaţionale asupra schimbărilor climatice (COP21), a anunţat ministrul francez de interne, citat de AFP.

Bernard Cazeneuve şi-a exprimat regretul pentru actele de violenţă comise de "mai multe zeci de indivizi cu măşti pe figură" care au aruncat cu diverse obiecte în direcţia forţelor de ordine.

În timp ce aceste grupuri au utilizat obiectele lăsate în omagiu celor 130 de persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatele de la Paris de la 13 noiembrie, ministrul a lansat un apel la condamnarea acestor violenţe "cu cea mai mare fermitate din respect pentru victimele atentatelor".

 

×
Subiecte în articol: paris franta cop21 protestatari arestari