x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Paris Hilton neagă că este însărcinată

Paris Hilton neagă că este însărcinată

28 Iul 2021   •   10:20
Paris Hilton neagă că este însărcinată

Paris Hilton neagă că este însărcinată. Marți, PageSix a scris că vedeta așteaptă primul copil cu logodnicul Carter Reum.

Paris Hilton, 40 de ani, a reacționat într-un podcast la veștile că ar fi însărcinată și a spus că nu este. Ea a afirmat că nu vrea copil până în anul 2022, potrivit Daily Mail.

Vedeta a spus în podcast-ul său „This Is Paris” că „nu este încă însărcinată”: „Aștept până după nuntă”.

Page Six a scris că Paris Hilton este însărcinată și așteaptă primul său copil alături de logodnicul ei, Carter Reum. Cuplul a vorbit, în trecut, despre planurile de a-și întemeia o familie, iar Paris Hilton, în vârstă de 40 de ani, a spus, în ianuarie, că face tratamente FIV.

Hilton și Carter Reum, care are, de asemenea, 40 de ani, s-au logodit în februarie după o relație de un an.

Reum a cerut-o în căsătorie pe Hilton pe o insulă privată și i-a oferit un inel cu diamant creat de Jean Dousset.

„Sunt încântată de acest nou capitol din viața mea și de faptul că am un astfel de partener. (….) A meritat așteptarea”, a spus Hilton, la acel moment, pentru Vogue.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: paris hilton