x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Particulele nucleare rezultate după incendiile din zonele contaminate nu sunt periculoase

Particulele nucleare rezultate după incendiile din zonele contaminate nu sunt periculoase

06 Aug 2010   •   00:00

Incendiile de pădure din Rusia ar putea elibera particule radioactive în regiunile contaminate de explozia de la Cernobîl, dar în cantităţi care nu sunt periculoase pentru sănătatea umană, potrivit experţilor francezi.

"Cesiu 137 radioactiv rezultat în urma exploziei de la Cernobîl din 1986 s-a răspândit în trunchiul copacilor şi în frunzele moarte din pădure", în unele zone din Rusia, Ucraina şi Belarus, explică Philippe Renaud, şeful laboratorului de expertiză a radioactivităţii mediului al Institutului de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN).

"Dacă aceşti copaci ard, cesiul se va elibera în aer şi ar putea fi inhalat de populaţie. Purtat de vânt, acesta ar putea ajunge până în Franţa", a explicat el.

Guvernul rus a declarat că "supraveghează cu atenţie situaţia în regiunea Briansk", la frontiera cu Ucraina şi Belarus, deoarece în caz de incendiu, "substanţe radioactive ar putea să se ridice odată cu fumul şi să apară o nouă zonă poluată".

Potrivit asociaţiei antinucleare Robin Hood, "emisii radioactive rezultate în urma incendiilor de pădure din Kazahstan, din apropiere de centrul de teste nucleare Semipalatinsk, în 2003, au fost depistate în Canada".

"În 2002, incendiile de amploare din Rusia au crescut contaminarea cu cesiu 137 în Franţa", a amintit Renaud.

Nivelul radioactivităţii în acest caz este prea slab pentru a putea fi detectat de reţeaua de balize din Franţa, dar staţiile capabile să detecteze doze infinitezimale prelevează în permanenţă mostre pentru analiză.

Analizarea acestor prelevări durează mai multe săptămâni. IRSN a promis să publice datele pe site-ul său de Internet.

"Radioactivitatea în aceste păduri este insuficientă pentru a ridica probleme de sănătate. Dacă lemnul arde, locuitorii din zonă vor fi expuşi unui nivel de două ori mai mare de radioactivitate naturală", explicat Jean-René Jourdain, care conduce un program de cercetare care evaluează efectele exploziei de la Cernobîl asupra sănătăţii copiilor ce trăiesc în zonele contaminate.

Este periculos să inhalezi fumul toxic degajat de incendii, în special pentru copii, persoanele în vârstă şi persoanele care suferă de probleme respiratorii, potrivit lui Jourdain.

Asociaţiile antinucleare şi-au exprimat îngrijorarea faţă de riscurile de contaminare.

Observatorul activităţii nucleare "contestă afirmaţiile liniştitoare ale IRSN", considerând că riscul inhalării de particule radioactive, în special cesiu, "este real şi important, chiar dacă radioactivitatea este scăzută", "antrenând un risc crescut de cancer".

O altă îngijorare este cea cu privire la instalaţiile nucleare, ca cea de la Sarov, situată la 500 de kilometri est de Moscova, de unde au fost evacuate materialele radioactive, potrivit autorităţilor ruse. Militarii ruşi tăiau vineri copacii din împrejurimi.

"Primul lucru care trebuie făcut este îndepărtarea materialelor nucleare şi este important ca zona să fie înconjurată de un spaţiu deschis, pentru a se evita propagarea focului", explică Michel Brière, director general adjunct al IRSN.

×
Subiecte în articol: externe