x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patriarhia în alertă. Un atentat împotriva lui Bartolomeu I, dejucat la Istanbul

Patriarhia în alertă. Un atentat împotriva lui Bartolomeu I, dejucat la Istanbul

11 Mai 2013   •   13:34
Patriarhia în alertă. Un atentat împotriva lui Bartolomeu I, dejucat la Istanbul

Poliţia turcă a dejucat un plan de atentat care îl viza pe Bartolomeu I, patriarhul ecumenic ortodox al Constantinopolului (Istanbul), arestând un suspect, informează mediafax.ro.

"O persoană a fost arestată şi alte două sunt căutate", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Dositheos Anagnostopoulos.

Un suspect turc, Serdar A., este acuzat că intenţiona să îl asasineze pe Patriarhul Bartolomeu I, pe 29 mai, la exact 560 de ani de la cucerirea Constantinopolului de către turci.

"Măsurile de securitate au fost intensificate la Patriarhie", a declarat Anagnostopoulos.

Purtătorul de cuvânt a precizat că patriarhul nu lua în serios acest complot terorist. "Sfinţia Sa nu crede că se putea întâmpla ceva grav", a subliniat el.

Complotul a fost dezvăluit după o serie de incidente care au avut loc recent în Turcia, o ţară preponderent musulmană unde trăiesc aproximativ 100.000 de creştini. 

×
Subiecte în articol: bartolomeu I patriarhie constantinopol