x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru morţi şi patru răniţi în urma unui incendiu care a cuprins un car alegoric

Patru morţi şi patru răniţi în urma unui incendiu care a cuprins un car alegoric

12 Feb 2013   •   18:15
Patru morţi şi patru răniţi în urma unui incendiu care a cuprins un car alegoric

Patru persoane au murit marţi dimineaţă, după ce un car alegoric a luat foc în timpul unei defilări organizate în oraşul Santos, în cadrul Carnavalului de la de Sao Paulo, au anunţat reprezentanţii primăriei din oraşul brazilian.

Carul, care transporta mai mulţi dansatori şi aducea un omagiu fostului mare fotbalist Pele, îşi încheiase parcursul, în momentul în care una dintre platformele sale a atins un cablu electric, provocând declanşarea rapidă a unui incendiu, în urma căruia patru persoane au murit carbonizate.

Un purtător de cuvânt al primăriei din Sao Paulo a anunţat că alte patru persoane au fost grav rănite în incendiu.

Victimele defilau pentru şcoala Sangue Jovem, creată de suporterii echipei de fotbal din Santos, oraş situat la 80 de kilometri de Sao Paulo. Carul incendiat aducea un omagiu legendarului Pele, fotbalistul care a marcat istoria acestui club.

Primăria şi Liga şcolilor de samba din Santos au anunţat, printr-un comunicat comun, suspendarea imediată a defilărilor în oraş.

Carnavalul este celebrat de la sfârşitul săptămânii trecute în sute de oraşe din Brazilia.

În urmă cu două săptămâni, un violent incendiu produs într-un club de noapte din oraşul Santa Maria a făcut 239 de victime, şocând întreaga Brazilie.

Sute de stabilimente care nu respectau normele de securitate au fost închise în toată ţara, la scurt timp după aceea, în condiţiile în care Brazilia va găzdui Cupa Mondială de Fotbal la 2014 şi Jocurile Olimpice de vară în 2016.

Un alt incident s-a produs duminică, atunci când doi copii au fost ucişi şi 20 de persoane au fost rănite în statul brazilian Sergipe de un camion care asigura sonorizarea în timpul carnavalului, din cauza unei defecţiuni la sistemul de frănare.

×