x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pavel Filip nu-și revocă ambasadorul

Pavel Filip nu-și revocă ambasadorul

17 Ian 2017   •   20:00
Pavel Filip nu-și revocă ambasadorul
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunțat că respinge demersul președintelui Igor Dodon de rechemare în țară a ambasadorului Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea, informează Radio Chișinău și Deschide.md, citate de Agerpres.

Într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al executivului se precizează că „prim-ministrul Pavel Filip a primit, luni, 16 ianuarie, demersul prezidențial privind propunerea de revocare a ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în România, domnul Mihai Gribincea” și că „șeful executivului nu va da curs acestei solicitări”.

Președintele Igor Dodon a solicitat, ieri, cabinetului de miniștri, înainte de a pleca la Moscova, să inițieze procedura de rechemare a ambasadorului Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea. Decizia lui Dodon vine ca urmare a declarațiilor făcute de Mihai Gribincea în cadrul unei emisiuni televizate, privind caracterul neconstituțional al decretului președintelui Igor Dodon de a-i retrage cetățenia moldovenească fostului președinte român, Traian Băsescu. Potrivit președinției de la Chișinău, declarațiile diplomatului contravin intereselor naționale ale Republicii Moldova. Dodod urma să-și înceapă, ieri, prima vizită în calitate de șef al statului, în Federația Rusă.

Pe lângă întrevederea cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, Dodon urma să să-i mai întâlnească pe președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienco, pe vicepreședintele Dmitri Rogozin, pe ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, pe președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sa,rkisyan, și pe Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril.

 

Partidul Liberal din Republica Moldova intenționează să declanșeze procedura de suspendare din funcție a președintelui Igor Dodon, a informat, ieri, Radio Chișinău.

 

Premierul Republicii Moldova a respins cererea președintelui Dodon de rechemare a ambasadorului din România

×