x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pentagon - Guantanamo, mai transparent

Pentagon - Guantanamo, mai transparent

06 Mar 2006   •   00:00

Departamentul american al Apararii a dat publicitatii, la sfarsitul saptamanii trecute, numele detinutilor de la baza militara de la Guantanamo din Cuba.
Pentru prima data din ianuarie 2002, cand baza militara a fost transformata in inchisoare, Pentagonul a publicat o lista cu identitatea celor 490 de prizonieri, precum si transcrierea audierilor acelor prizonieri considerati "inamici combatanti". Responsabilii de la Aparare au evitat pana acum sa faca publice aceste date, sub pretextul ca ele ar conduce la represalii impotriva familiilor detinutilor.

PRESIUNI. Decizia publicarii acestei liste a fost luata la ordinul unui tribunal din New York, care a actionat la o cerere a agentiei de presa americane Associated Press.

Mass-media si organizatiile pentru apararea drepturilor omului au fost cele mai dure critici ale Administratiei Bush, care, se presupune, tolereaza tratamente inumane la inchisoarea din Cuba. Conditiile de incarcerare si mentinerea in detentie pe termen nedefinit a suspectilor care nu au fost inculpati nu inceteaza sa suscite controverse in lume.

×
Subiecte în articol: externe