Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Totul a început în Irlanda şi Marea Britanie: în burgeri care ar fi trebuit să conţină carne de vită a fost descoperită carne de cal, exact în ţara în care caii sunt iubiţi cel mai mult. Treptat, scandalul a devenit unul privind alimentaţia la nivel european. Ulterior, a depăşit graniţele europene.
"Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti": câţi europeni ar şti să răspundă astăzi la întrebarea pusă în secolul al XIX-lea de Jean Anthelme Brillat-Savarin? Sau, de fapt, câţi ar fi dispuşi să audă răspunsul pe care l-ar da autorul “Fiziologiei gustului”?, se întreabă Gian Paolo Accardo, jurnalist italo-olandez, într-un editorial semnat pentru portalul presei europene, Presseurop.eu.
Nu suntem la adăpost
În opinia autorului, în ciuda faptului că niciodată n-am avut atâtea informaţii cu privire la alimentele pe care le consumăm, parcă niciodată n-am avut atât de mult impresia că ne este total necunoscut conţinutul farfuriilor de pe masa noastră. “Scandalul cărnii de cal în mâncărurile vândute drept 'carne de vită pură' ne-a reamintit că nu suntem niciodată la adăpost de vreo fraudă alimentară iar cursa pentru cel mai mic preţ se întoarce în cele din urmă împotriva consumatorului”, este concluzia pe care a tras-o Gian Paolo Accardo. Din cauza crizei şi a scăderii puterii de cumpărare, omul ajunge să mănânce mai puţin bine, ajungând să plătească mai ales în probleme de sănătate.
S-a atins limita
Ideea este îmbrăţişată şi de editorialistul publicaţiei Financial Times, John Gapper, pentru care înlocuirea cărnii de vită cu cea de cal în produse semipreparate puse în vânzare în Europa şi nu numai reprezintă un semnal spectaculos că a fost atinsă o limită în efortul de reducere a costurilor. El merge mai departe în argumentaţia sa, afirmând că şi dacă se va stabili mai precis originea produselor, daunele aduse reputaţiei lanţurilor de supermarketuri care nu au luat măsuri adecvate, s-ar putea dovedi şi mai costisitoare. Totuşi, nu există prea multe informaţii despre lanţul extins care aprovizionează cu carne procesată supermarketurile şi restaurantele. Dacă nu au reuşit să depisteze că era carne de cal, ce altceva ar putea trece neobservat, se întreabă autorul editorialului intitulat:”Pericolul de a mânca ieftin”.
Paradox
Pentru el, odată cu scandalul cărnii de cal a apărut un paradox. În condiţiile în care carnea de cal este mai uşoară decât vita de calitate inferioară şi conţine mai mulţi acizi graşi de tip Omega-3, acesta ar putea fi un caz rar de contrafacere prin care produsele alimentare devin mai sănătoase!
“În pieţele de carne de calitate, unde măcelarii sunt foarte atenţi la origine, înlocuirea unei vaci cu un cal este de neconceput. Însă în magazinele ieftine, pe fondul concurenţei preţurilor şi cererii din ce în ce mai mare de carne din China şi din economiile emergente, pe mese riscă să ajungă lucruri ciudate”, este avertismentul lansat de autor, idee care, de altfel, este prezentă şi în comentariul de la presseurop.eu, dar şi în alte publicaţii occidentale care au relatat zilele acestea despre diversele aspecte ale scandalului cărnii de cal.
Paralele
Autorul articolului face o paralelă cu industria auto americană, afirmând că această situaţie nu poate continua. “Industria auto americană a abordat, la un moment dat, relaţia cu furnizorii de materii prime într-un mod similar – exercitând presiuni atât de mari încât calitatea produselor s-a deteriorat, iar furnizorii au dat faliment. Însă este dificil să creezi relaţii cu furnizorii într-o lume în care clienţii cer preţuri mici, astfel că industria alimentară nu are o alternativă prea bună. Este greu să faci trecerea de la un cerc vicios de reducere a costurilor şi a calităţii la un cerc virtuos de cooperare şi inovare, mai ales când nu prea sunt bani. Unii clienţi vor vrea să plătească pentru informaţii precise despre origine şi pentru produse cumpărate direct de la anumite ferme; însă, pentru cei mai mulţi, acesta este un lux”, scrie John Gapper.
Schimbarea e posibilă
Şi tot el afirmă că schimbarea este posibilă, chiar şi pentru consumul de masă. “Imaginea McDonald's a fost afectată după dezvăluirile privind calitatea inferioară a cărnii procesate, făcute în cartea lui Eric Schlosser “Fast Food Nation”. Acum, firma se aprovizionează pentru toată carnea servită în restaurantele din Marea Britania direct din circa 17.500 de ferme de vite irlandeze şi britanice, având contracte pe termen lung. Multe alte companii de alimentaţie au adoptat aranjamente similare. Date fiind riscurile privind reputaţia la care sunt expuse supermarketurile şi alte lanţuri de restaurante dacă lasă astfel de lucruri la întâmplare sau le plasează în seama unor furnizori anonimi de carne, aceasta pare o investiţie bună”, este concluzia la care ajunge autorul. La fel ca în cazul scandalului privind bacteria E.coli, în anul 2011, şi acest scandal a condus la o frenezie de acuzaţii reciproce. Industria europeană a cărnii generează o cifră de afaceri de miliarde de euro anual, astfel că nicio ţară nu vrea să îi fie atribuită vina.
Globalizarea e de vină
Într-un alt comentariu pe tema scandalului cărnii de cal, dar care merge în acelaşi sens, al pericolelor ridicate de criză, publicaţia NRC Handelsblad se întreabă, şi răspunde: “Ce au în comun criza creditelor fără acoperire şi scandalul cărnii de cal? Amândouă sunt o consecinţă nefericită, dar logică, a globalizării şi a lipsei de reglementare la nivel internaţional”. “Scandalul cărnii de cal a căpătat proporţii europene. În timp ce statele membre se învinovăţesc reciproc, ignoră problema reală – faptul că, pe fondul crizei economice, familiile cu venituri mici sunt din ce în ce mai dependente de carnea ieftină”, arată publicaţia citată.
Ce reglementări?
NRC Handelsblad constată că, în ambele sectoare, autoreglementarea s-a soldat cu eşec şi a condus la “excese”: dintre cele 55.000 de reglementări agricole din spaţiul Uniunii Europene, 30.000 vizează siguranţa alimentară, dar sunt greu de impus. Politicienii doresc ca agricultorii, fabricanţii şi distribuitorii să îşi desfăşoare activităţile în mod legal pentru că, în orice moment, riscă să primească o inspecţie. Este, deci, în interesul lor. Această autoreglementare este miza şi în sectorul bancar. Liderii politici aflaţi la originea simplificării şi internalizării finanţelor în anii 1980 şi 1990 doreau şi ei ca sistemul să se autoreglementeze. Când şi-au dat seama că această situaţie conducea la excese era prea târziu; sistemul nu a fost bine-conceput, iar riscurile au fost subestimate”, notează autorul articolului.
Citește pe Antena3.ro
