x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 100.000 de persoane din China, evacuate din calea unei furtuni

Peste 100.000 de persoane din China, evacuate din calea unei furtuni

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2023   •   16:30
Peste 100.000 de persoane din China, evacuate din calea unei furtuni

Peste 100.000 de persoane dintr-o provincie sudică a Chinei au fost evacuate din calea unei furtuni. Numeroase instituții, drumuri și aeroporturi au fost închise, anunță Reuters.

Provincia Fujian din sud-estul Chinei a fost lovită marți dimineață de taifunul Haikui. Anterior, taifunul a lovit Taiwan, dar între timp furtuna a scăzut în intensitate.

Oricum, aproximativ 114.400 de chinezi au fost mutați din zonele de risc. În orașul Fuzhou, doi pompieri au fost dați dispăruți după ce un camion de a fost luat de ape în timpul unei misiuni, a anunțat presa de stat. În zonele afectate, casele au fost inundate, iar mobila și mașinile au fost luate de ape.

Școlile din orașele Fuzhou, Xiamen, Quanzhou și Putian au fost închise. Numeroase zboruri au fost anulate pe două aeroporturi din Fuzhou și Quanzhou, locurile turistice și parcurile au fost închise, iar traficul prin porturi a fost suspendat.

Haikui a lovit provincia la doar câteva zile după ce taifunul Saola a făcut pagube în provincia învecinată Guangdong.

Luna trecută, nordul și nord-estul Chinei au fost afectate de inundații puternice cauzate de taifunurile Doksuri și Khanun, care au provocat cele mai mari precipitații înregistrate în ultimii 140 de ani în capitala Beijing.

Marți, radiodifuzorul de stat a anunțat că guvernul va aloca 200 de milioane de yuani (27,43 milioane de dolari) pentru a sprijini provinciile afectate de taifunuri și inundații.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: furtuna China