x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 300 de morţi în urma tornadelor care au lovit Statele Unite

Peste 300 de morţi în urma tornadelor care au lovit Statele Unite

de Marina Constantinoiu    |    29 Apr 2011   •   12:48
Peste 300 de morţi în urma tornadelor care au lovit Statele Unite

Violentele tornade şi inundaţiile care au urmat furtunilor care afectează de mai multe zile sudul Statelor Unite s-au soldat cu moartea a cel puţin 305 persoane, lăsând în urmă un peisaj de ruine şi deznădejde, comentează France Presse.


Doar în Alabama şi-au pierdut viaţa 204 persoane, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie. Cartiere întregi au fost devastate de trecerea furtunii. "Pierderile de vieţi umane sunt bulversante, mai ales în Alabama, iar distrugerile nu sunt cu nimic mai prejos decât ceea ce poate fi catalogat drept o catastrofă”, a declarat preşedintele american Barack Obama.
În nouă state a fost decretată stare de urgenţă, după înregistrarea a peste 300 de tornade în ultimele zile, dintre care numai miercuri s-au înregistrat 130.


Preşedintele Barack Obama va merge vineri în Alabama, unul dintre statele cele mai afectate de furtuni, a anunţat joi Casa Albă, relatează AFP.


"Preşedintele va merge în Alabama mâine pentru a inspecta pagubele şi a se întâlni cu guvernatorul (Robert) Bentley, cu oficiali locali şi familiile afectate de furtuni", a declarat Preşedinţia americană într-un comunicat, fără alte detalii.


Programul săptămânal al lui Obama prevedea deja o deplasare, vineri, în sud-estul Statelor Unite, în Florida. El urmează să asiste la lansarea navetei spaţiale Endeavour la Cap Canaveral şi va rosti un discurs la o universitate din Miami.


×