x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 60 de oameni au murit în urma ploilor abundente din nordul Indiei

Peste 60 de oameni au murit în urma ploilor abundente din nordul Indiei

28 Sep 2019   •   16:30
Peste 60 de oameni au murit în urma ploilor abundente din nordul Indiei

Cel puţin 61 de oameni au murit în urma ploilor abundente aduse de sezonul musonic, care au căzut în regiuni întinse ale statului Uttar Pradesh din nordul Indiei, a anunţat sâmbătă un oficial indian, citat de DPA.

Furtunile, care au devastat acest stat indian începând de joi, au fost însoţite de ploi torenţiale şi de fulgere. Vânturile puternice au culcat la pământ numeroşi copaci şi au distrus stâlpi de electricitate, acoperişuri şi diverse structuri temporare.

"Cele mai multe dintre decese au fost provocate de prăbuşirea unor locuinţe. Alţi oameni au fost ucişi în incidente asociate fulgerelor, alţii s-au înecat, iar alte persoane au murit după ce au fost muşcate de şerpi care se refugiau din calea apelor", a declarat Shakti Verma, un oficial al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor naturale din acest stat indian.

Două oraşe renumite în cadrul comunităţii de pelerini hinduşi, Varanasi şi Prayagraj, au fost printre cele mai afectate localităţi, a adăugat oficialul indian.

Prim-ministrul din Uttar Pradesh, Yogi Adityanath, a ordonat agenţiilor locale să furnizeze ajutor şi să trateze persoanele rănite din zonele afectate. O plată compensatorie de 400.000 de rupii (5.600 de dolari americani) a fost anunţată pentru familiile persoanelor ucise de vremea nefavorabilă.

Statul Maharashtra din vestul Indiei a fost de asemenea afectat de ploi abundente în ultimele zile, iar 21 de oameni au murit în districtul Pune.

Sezonul musonic din India, ce are loc între iunie şi începutul lunii octombrie, aduce adeseori cu sine precipitaţii abundente, care provoacă decese şi pagube materiale importante.

Peste 1.600 de oameni au murit în India în acest an în incidente asociate ploilor în perioada 1 iunie - 24 septembrie, potrivit Ministerului de Interne din această ţară.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: inundatii india