x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ploi violente în Bulgaria. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa

Ploi violente în Bulgaria. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa

de Redacția Jurnalul    |    03 Oct 2025   •   19:30
Ploi violente în Bulgaria. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa
Sursa foto: Antena 3 CNN

 Ploi de o violenţă excepţională au provocat vineri inundații în sud-estul Bulgariei în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa în staţiunea Elenite, de pe litoralul Mării Negre, a anunţat ministrul adjunct de Interne, informează AFP.

O altă persoană este dată dispărută, iar 50 trebuie evacuate, a adăugat vice-ministrul Toni Todorov, în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia.

Imagini difuzate pe reţelele sociale arată torente de apă noroioasă care târau maşini pe una dintre străzile principale din localitatea Elenite.

Viitura, apărută cu puţin înainte de prânz, a avariat clădiri şi drumuri.

"Se văd, de asemenea, mai multe vehicule duse până la mare. O dronă a fost trimisă la faţa locului pentru a verifica dacă erau ocupate", a declarat Todorov. Ministrul de Interne Daniel Mitov s-a deplasat la faţa locului.

Din cauza precipitaţiilor abundente, a fost decretată stare de urgenţă în mai multe comune din sud-estul şi nord-vestul ţării.

Ecologiştii trag semnalul de alarmă de ani de zile, denunţând betonarea litoralului Mării Negre, care contribuie la amplificarea pagubelor în timpul catastrofelor naturale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ploi bulgaria inundaţii