x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliţia cehă anchetează vânzarea unor măşti cu chipul lui Hitler într-un magazin din Praga

Poliţia cehă anchetează vânzarea unor măşti cu chipul lui Hitler într-un magazin din Praga

06 Noi 2019   •   22:10
Poliţia cehă anchetează vânzarea unor măşti cu chipul lui Hitler într-un magazin din Praga

Poliţia cehă a anunţat, miercuri, că a lansat o anchetă cu privire la vânzarea unor măşti de cauciuc cu chipul dictatorului nazist Adolf Hitler, într-un magazin din Praga, transmite AFP.

O astfel de mască expusă în vitrina magazinului respectiv, situat în cartierul istoric praghez Mala Strana, l-a contrariat pe ambasadorul Germaniei la Praga, Christoph Israng, care a publicat vineri o fotografie pe Twitter cu mesajul: „Cehii au suferit atât de mult sub regimul nazist. De ce sunt vândute acum astfel de mizerii în centrul Pragăi?”.

„Departamentul nostru desfăşoară o anchetă asupra acestei afaceri”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei cehe, Jaroslav Ibehej, care a refuzat să facă alte comentarii.

Purtătoarea de cuvânt a districtului central din Praga, Katerina Pisackova, a precizat, la rândul său, că autorităţile locale au reziliat contractul de închiriere încheiat cu magazinul în cauză, care ar fi trebuit să vândă „obiecte reprezentând cultura tradiţională pragheză şi cehă”.

Centrul istoric al capitalei cehe, care datează din Evul Mediu, este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Mai multe magazine din zonă le propun turiştilor suveniruri precum replici ale şepcilor soldaţilor din Armata Roşie sau păpuşi ruse Matrioşka.

„Trebuie să recunoaştem că unele magazine umbresc imaginea cartierului istoric al Pragăi”, a declarat primarul districtului central al capitalei cehe, Pavel Cizinsky, într-un comunicat citat de AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: adolf hitler praga