x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliția germană neagă că reținerea Gretei Thunberg la protest ar fi fost înscenată

Poliția germană neagă că reținerea Gretei Thunberg la protest ar fi fost înscenată

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2023   •   09:15
Poliția germană neagă că reținerea Gretei Thunberg la protest ar fi fost înscenată
Sursa foto: Hepta

Poliția germană a negat faptul că reținerea activistei pentru mediu Greta Thunberg la un protest din vestul Germaniei ar fi fost înscenată, scrie BBC.

O postare virală susținea, în mod fals, că reținerea activistei a fost "aranjată pentru camerele de filmat".

Thunberg și alți activiști încercau să împiedice demolarea satului abandonat Lützerath pentru extinderea unei mine de cărbune.

Înregistrarea video în care aceasta este îndepărtată de poliție a fost vizionată de milioane de ori.

"Nu am accepta niciodată să facem astfel de înregistrări", a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al poliției locale, negând acuzațiile potrivit cărora reținerea Gretei Thunberg ar fi fost trucată.

Dar este important ca poliția să permită realizarea de reportaje și să garanteze protecția lucrătorilor media, a adăugat acesta.

Videoclipul viral o arată pe activista pentru climă flancată de polițiști de o parte și de alta. Se pot vedea fotografi care fac poze, în timp ce Thunberg zâmbește.

Christian Wernicke, un jurnalist de la publicația germană de știri Süddeutsche Zeitung, care se afla acolo în acel moment, a declarat că ofițerii de poliție "decideau cum vor proceda cu verificarea identității și așteptau să o ducă pe Greta la mașina de poliție".

"Impresia mea a fost că a existat o confuzie. Greta nu a fost primul protestatar care a fost luat de la sit", a adăugat Wernicke.

"Am văzut reacții diferite la înregistrarea video. Unii spun că filmarea arată ca și cum poliția i-ar fi întins o cursă pentru a o face de rușine, iar alții spun că totul face parte dintr-o anumită propagandă. Oamenii interpretează și folosesc această înregistrare pentru propriile motive".

Poliția a confirmat că presoanele reținute nu vor fi puse sub acuzare.

Greta Thunberg a fost frecvent ținta teoriilor conspirației și a afirmațiilor false pe internet, adesea de către cei care neagă existența schimbărilor climatice provocate de om.

Ea a scris pe Twitter: "Ieri am făcut parte dintr-un grup care a protestat pașnic împotriva extinderii unei mine de cărbune în Germania. Am fost blocați de poliție și apoi reținuți, dar am fost eliberați mai târziu în acea seară. Protecția climei nu este o crimă".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: greta thunberg