Pe cat de mult Marea Britanie vrea sa restrictioneze accesul romanilor pe piata muncii, pe atat de bineveniti sunt acestia in Spania.
Producerea unui aflux masiv de imigranti romani si bulgari dupa aderarea celor doua state la comunitatea europeana in 2007 a pus pe jar nu numai autoritatile de la Londra, dar si presa britanica. Ingrijorarea razbate atat din declaratiile intense ale oficialilor britanici, cat si din articolele publicatiilor centrale. Ambele tabere au ajuns la o concluzie comuna: e nevoie de o restrictionare cat mai rapida a accesului strainilor pe piata muncii din Regat! Daca pentru ministrul de Interne, John Reid, problema imigratiei masive este echivalenta cu cea "mai mare amenintare la adresa securitatii nationale dupa cel de-al doilea razboi mondial" - pentru ca, prin intermediul nou-venitilor, teroristii gasesc adevarate nise sa patrunda in Marea Britanie - , pentru presa imigrantii lasa fara locuri de munca cetatenii din Regat. ROMANII, PREA INCOMOZI. Presa remarca de altfel ca mai multi ministri laburisti si-au schimbat brusc atitudinea fata de politica de imigratie, pozitia ferma a lui Reid intarind acest lucru. "Dupa ani in care guvernul insista ca imigratia este un bun necalificat pentru economie (...), Reid a anuntat dintr-o data saptamana trecuta ca a venit timpul ca statul sa discute aplicarea unor cote (n.r. - pentru imigranti)", scrie Sunday Times. Totusi, unii membri ai Executivului de la Londra, intre care ministrul de Externe, Margaret Beckett, sau cel pentru Afaceri Europene, Geoff Hoon, se opun posibilitatii impunerii unor restrictii pentru accesul pe piata muncii al romanilor si bulgarilor. In randurile parlamentarilor, parerile sunt impartite, dar in cele mai multe declaratii deputatii se pronunta pentru introducerea unor cote stricte. "Nu putem continua cu o politica a portilor deschise. Oamenii au inceput deja sa se planga ca nu gasesc locuri de munca", sustine laburistul Frank Field.
DORINTA UNUI ROMAN
|
Presa britanica nu pierde nici o ocazie ca sa aduca in atentia cititorilor sai situatia care ar aparea in Marea Britanie, dupa 2007, in cazul in care accesul romanilor si bulgarilor pe piata muncii nu ar fi restrictionat. Saptamanalul The Sunday Times povesteste visurile lui Irinel Spatara, un electrician in varsta de 42 de ani din Bucuresti, care isi doreste sa plece la munca in Marea Britanie dupa aderarea Romaniei in Uniunea Europeana. "Nu am nici o intentie sa raman in Marea Britanie pentru totdeauna, ci doar pentru cel mult cinci ani. Nu vreau decat sa economisesc niste bani si sa ma intorc la familia mea", relateaza romanul. "Spatara se numara printre romanii si bulgarii entuziasmati de perspectiva ca Marea Britanie isi va deschide usile cand cele doua tari vor adera la UE, probabil in ianuarie (...) Totusi, ambitiile lui Spatara si a altora ar putea fi zadarnicite", comenteaza Sunday Times.
|
Citește pe Antena3.ro