CORESPONDENŢĂ DE LA CRACOVIA
Abia s-au încheiat protestele celor care consideră nepotrivită înmormântarea lui Lech Kaczynski la Wawel, "alături de regi", că a început o altă controversă. Mulţi polonezi sunt nemulţumiţi că sicriele cu trupurile neînsufleţite ale cuplului prezidenţial vor fi transportate de la aeroport în oraş pe aşa-numitul traseu al Papei, care era folosit de delegaţia lui Ioan Paul al II-lea, în cursul vizitelor sale în Cracovia natală. La casa lui Karol Józef Wojtyla urmează să se întâlnească, în seara asta, un grup de susţinători ai ideii ca procesiunea să urmeze alt traseu decât cel al Papei.
Potrivit programului încă în vigoare, sicriele vor ajunge în Cracovia în cursul zilei de duminică. De la aeroport se va forma o procesiune ce va ajunge la Biserica Sfintei Fecioare Maria - Mariacki - dinspre pajiştea Bonja pe Strada Marszalka Jozefa Pilsudskiego, traseul pe care îl urma şi Papa Ioan Paul al II-lea atunci când venea la Cracovia. După slujba religioasă, cortegiul funerar va merge către Castelul Wawel trecând prin faţa Universităţii Ioan Paul al II-lea. Câteva bănci din oraş au scos din geam anunţurile cu credite şi comisioane zero şi au arborat steagul îndoliat al Poloniei. Mâine, în piaţa centrală - Rynek Glowny - vor fi transmise în direct, pe un ecran gigant, ceremoniile care vor avea loc la Varşovia.
Citește pe Antena3.ro