x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia a primit 2,323 milioane de refugiaţi din Ucraina

Polonia a primit 2,323 milioane de refugiaţi din Ucraina

28 Mar 2022   •   20:30
Polonia a primit 2,323 milioane de refugiaţi din Ucraina
Sursa foto: Hepta

Polonia a primit 2,323 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina, începând din 24 februarie, a anunţat luni poliţia de frontieră poloneză, relatează thenews.pl.

Duminică, în Polonia au intrat 27.000 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 31.100 în ziua anterioară.

Majoritatea acestor refugiaţi sunt cetăţeni ucraineni, dar există şi mulţi cetăţeni din alte ţări.

La începutul acestei luni, preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat o lege privind asistenţa pentru refugiaţii care vin din Ucraina. În virtutea actului normativ, persoanele respective beneficiază de şedere legală în Polonia şi au acces la educaţie, la asistenţă medicală şi beneficii sociale.

Poliţia ungară a anunţat luni că duminică 4.934 de persoane au intrat în Ungaria direct din Ucraina, în timp ce alte 8.781 care au trecut frontiera dinspre România au declarat că veniseră din Ucraina, transmite MTI.

Autorităţile au emis permise de şedere temporară, valabile 30 de zile, pentru 393 de persoane, a informat sâmbătă website-ul poliţiei ungare. Deţinătorii unor asemenea permise trebuie să contacteze un birou de imigraţie local din apropierea locului de rezidenţă în termen de 30 de zile pentru a solicita documente permanente.

În Slovacia au intrat duminică 3.427 de persoane dinspre Ucraina, potrivit Ministerului de Interne slovac, citat de TASR. Dintre aceste persoane, 1.816 sunt femei şi 954 copii.

La Bratislava autorităţile locale au amenajat, într-o fostă autogară, un centru de primire care poate adăposti zilnic 2.500 de persoane. Refugiaţii au acces la asistenţă medicală, juridică, socială şi psihologică şi primesc informaţiile necesare pentru completarea documentelor necesare şederii. 

×