x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Popularitatea lui Donald Trump se află în creştere

Popularitatea lui Donald Trump se află în creştere

29 Mar 2018   •   17:55
Popularitatea lui Donald Trump se află în creştere

Popularitatea preşedintelui american Donald Trump a înregistrat o uşoară creştere în luna martie comparativ cu februarie, relevă două sondaje de opinie recente, explicaţia fiind o situaţie economică bună a Statelor Unite, transmite joi AFP. 

Liderul de la Casa Albă este susţinut de 42% dintre americani, comparativ cu 35% în luna martie, conform unui sondaj realizat pentru postul de televiziune CNN şi unei alte anchete sociologice, realizată de Centrul pentru Studii privind Relaţiile Publice. 

Gestionarea economiei rămâne punctul forte al preşedintelui american, ale cărui măsuri în acest domeniu sunt sprijinite de 48% dintre conaţionalii săi, comparativ cu 45% care le dezaprobă, arată sondajul CNN. 

În schimb, o majoritate a americanilor intervievaţi în sondaje contestă politica lui Trump în domeniul comercial şi consideră că liderul de la Casa Albă are o atitudine prea conciliantă faţă de Rusia. 

Spre comparaţie, după 430 zile la Casa Albă, fostul preşedinte Barack Obama se bucura de susţinerea a 49% dintre americani, în martie 2010, George W. Bush de 79% (în contextul solidarităţii naţionale post-11 septembrie 2001) şi Bill Clinton de 51%, în martie 1994.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump popularitate