Mustafa, un aliat al președintelui Mahmoud Abbas și o personalitate marcantă din mediul de afaceri, a fost numit premier luna aceasta cu mandatul de a contribui la reformarea Autorității Palestiniene (AP), care exercită o autonomie limitată în Cisiordania ocupată de Israel.
De asemenea, el a fost desemnat să conducă operațiunile de ajutorare și reconstrucție a Fâșiei Gaza, care a fost distrusă de mai mult de cinci luni de război, în timp ce îndeplinește dublu rol de ministru de externe, înlocuindu-l pe Riyad al-Maliki, care a ocupat această funcție din 2009.
Abbas, care, în calitate de președinte, rămâne de departe cea mai puternică figură din cadrul AP, a numit noul guvern într-o demonstrație de disponibilitate de a răspunde cererilor internaționale de schimbare a administrației.
El a aprobat cabinetul lui Mustafa cu expertul financiar Omar al- Bitar ca ministru de finanțe și Muhamad al Amour, care a fost președintele Asociației oamenilor de afaceri palestinieni, ca ministru al economiei. El l-a păstrat pe Ziad Hab al-Reeh, fostul șef al agenției de informații interne a AP, ca ministru de interne, potrivit WAFA.
Noul cabinet, care include opt miniștri din Gaza, va include, de asemenea, un ministru de stat pentru „afaceri de ajutorare”.
Mustafa a spus, într-o declarație adresată lui Abbas, că prima prioritate națională este încetarea imediată a focului în Gaza și retragerea completă a Israelului din enclavă, pe lângă permiterea intrării ajutoarelor umanitare în cantități mari și care să ajungă în toate zonele, a relatat WAFA.
„Pentru a permite lansarea procesului de redresare și pregătirea pentru reconstrucție, opriți agresiunea și activitățile de colonizare și frânați terorismul coloniștilor din Cisiordania”, a adăugat Mustafa.
Hamas, mișcarea islamistă care a controlat Gaza până la invazia Israelului în urma atacului din 7 octombrie asupra sudului Israelului, a criticat numirea lui Mustafa, dar nu a avut o reacție imediată la numirea noului său cabinet.
(sursa: Mediafax)