x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră în Balcani: Şedinţă comună a Guvernelor bulgar şi israelian, la Sofia

Premieră în Balcani: Şedinţă comună a Guvernelor bulgar şi israelian, la Sofia

de Marina Constantinoiu    |    05 Iul 2011   •   15:05

O sedinta comuna a Guvernelor bulgar si israelian, in cadrul careia va fi semnat un acord de cooperare in domeniul industriei de armament, va avea loc joi, la Sofia, pentru prima data in regiunea Balcanilor, a anuntat marti Ministerul bulgar de Externe, citat de AFP.

"O asemenea reuniune nu a avut loc niciodata intr-o tara din regiunea Balcanilor', a declarat Vesela Cerneva, purtatoarea de cuvant a ministerului.

Guvernul israelian a organizat asemenea reuniuni cu Italia si Germania.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va fi insotit de opt ministri si adjuncti de ministri, intre care cei ai Finantelor, Industriei si Transporturilor.

Vor fi semnate trei acorduri bilaterale, intre care si unul de cooperare in industria de armament. Acesta prevede o modernizare a echipamentelor militare bulgare de catre societati israeliene si o cooperare intre industriile de aparare ale celor doua tari, a precizat Cerneva.

Industria bulgara de armament, care produce arme usoare si munitie, este prezenta, in mod traditional, in Orientul Mijlociu.

Guvernul bulgar, de dreapta, condus de Boiko Borisov, intretine relatii stranse cu Israelul.

In cel de al Doilea Razboi Mondial, Bulgaria a fost singurul aliat al Germaniei naziste care si-a salvat evreii de lagarele naziste, un fapt istoric invocat frecvent in cadrul contactelor bilaterale.

×