x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră în China. A fost aprobat un tratament cu anticorpi monoclonali pentru COVID-19

Premieră în China. A fost aprobat un tratament cu anticorpi monoclonali pentru COVID-19

09 Dec 2021   •   11:03
Premieră în China. A fost aprobat un tratament cu anticorpi monoclonali pentru COVID-19

Autoritățile sanitare chineze au aprobat, în premieră, un tratament cu anticorpi monoclonali împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2, scrie AFP. Acesta este deja folosit în multe state pentru evitarea complicațiilor fatale ale bolii.

Agenţia Naţională a Medicamentului din China a anunțat că a aprobat de urgenţă un tratament dezvoltat în țară. Acesta se administrează prin injectare și a fost produs de Universitatea Tsinghua din Beijing împreună cu Spitalul 3 din Shenzhen (sud) şi compania Brii Biosciences.

Studiile clinice au arătat că tratamentul poate reduce cu 80% spitalizările şi riscul de deces.

În China s-au dezvoltat mai multe vaccinuri anti COVID-19 cu care a vaccinat circa 70% din populație. În prezent sunt foarte puțin infecții noi cu COVID-19 în această țară.

Două vaccinuri sunt produse de Sinovac şi Sinopharm și sunt recunoscute de OMS.



 

×
Subiecte în articol: China COVID anticorpi monoclonali