x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră în Republica Moldova: Un pedofil a fost condamnat la castrare chimică!

Premieră în Republica Moldova: Un pedofil a fost condamnat la castrare chimică!

24 Dec 2012   •   11:43
Premieră în Republica Moldova: Un pedofil a fost condamnat la castrare chimică!

Justiţia moldovenească a condamnat în premieră un pedofil la castrare chimică, după intrarea în vigoare a legii în vara acestui an. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost condamnat la castrare chimică pentru pedofilie, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, procurorul Mircea Roşioru. Bărbatul este acuzat că a violat-o pe fiica concubinei sale, în vârstă de opt ani.

Sentinţa însă nu este definitivă şi poate fi atacată în instanţa ierarhic superioară, anunţă Agerpres.

Inculpatul a fost condamnat la 19 ani de detenţie şi la castrare chimică, dar această măsură va fi aplicată în ultimele luni ale perioadei de detenţie, potrivit legii, dacă sentinţa va avea un caracter definitiv. Mircea Roşioru a menţionat că în prezent guvernul încă nu a elaborat un regulament privind executarea castrării chimice.

×