x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră medicală mondială, transplant de cutie craniană cu ajutorul unei imprimante 3 D

Premieră medicală mondială, transplant de cutie craniană cu ajutorul unei imprimante 3 D

17 Iul 2015   •   18:31
Premieră medicală mondială, transplant de cutie craniană cu ajutorul unei imprimante 3 D

Primul transplant din lume al unei cutii craniene din titan realizat prin tehnica 3D a fost efectuat cu succes de o echipă de medici chinezi unei fetiţe de trei ani care suferă de hidrocefalie, scrie Xinhua vineri.

Operaţia, care a durat 17 ore, a avut loc la un spital din oraşul Changsha, din provincia Hunan, şi a fost necesară pentru a reduce dimensiunile capului copilului, care era de patru ori mai mare decât era normal.

Micuţa pacientă, numită Hanhan, suferă din naştere de hidrocefalie, care constă în acumularea anormală de lichid cefalorahidian în cavităţile creierului şi duce la o creştere exagerată a craniului. Fetiţa se afla în spital încă din septembrie 2014 întrucât, din cauza bolii, se mişca foarte greu şi avea mai multe probleme de sănătate, cum ar fi presiune craniană crescută, infecţii şi perturbări ale văzului.



Înaintea intervenţiei chirurgicale s-a efectuat un drenaj al cutiei craniene, care a durat peste patru ore şi în cursul căruia s-au extras 7,5 litri de lichid cefalorahidian. După aceea s-a realizat transplantul cutiei craniene, folosindu-se trei piese din titan elaborate pornind de la imaginea 3 D a craniului pacientei. Partea din faţă a cutiei craniene a rămas însă intactă.

Copilul evoluează favorabil, fiind menţinut la reanimare sub atenta observaţie a specialiştilor, a declarat neurochirurgul care se ocupă de acest caz, Kuang Weiping. agerpres.ro

×
Subiecte în articol: transplant de cutie craniana