x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră: Un urs din Anglia va fi operat pe creier

Premieră: Un urs din Anglia va fi operat pe creier

de Redacția Jurnalul    |    09 Oct 2024   •   10:00
Premieră: Un urs din Anglia va fi operat pe creier

Ursul Boki care trăiește într-un sanctuar al animalelor din Anglia va fi operat pe creier. Este vorba despre o intervenție chirurgicală de pionierat care încearcă să dreneze lichidul din craniu. Scanările RMN au arătat că ursul are hidrocefalie.

Un tânăr urs născut din părinți salvați dintr-un circ spaniol va suferi miercuri o operație de pionierat pe creier.

Boki, un urs brun european în vârstă de doi ani, a avut convulsii și probleme de vedere în ultimele cinci luni. Scanările RMN au arătat că are hidrocefalie, o acumulare de lichid în cutia craniană, care îi pune presiune pe creier. Este o afecțiune care apare și la oameni, dar se crede că este rară la animale.

Veterinarii specialiști care lucrează cu Wildwood Trust, lângă Canterbury, unde locuiește Boki, îi vor introduce un tub în creier pentru a drena lichidul și pentru a reduce presiunea craniană, potrivit Sky News.

Operația de trei ore va fi efectuată de Romain Pizzi, un specialist din Edinburgh, care obișnuiește să preia cazuri pe care alți veterinari nu le vor. El va face o mică gaură în craniul lui Boki și va monta un tub care va merge pe sub piele din interiorul creierului până la vezica urinară.

Veterinarul a efectuat procedura doar o singură dată înainte, pe un urs negru asiatic din Laos. Operația a fost un succes.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: urs operatie creier anglia