x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul britanic, David Cameron, face lobby pentru gazele de şist

Premierul britanic, David Cameron, face lobby pentru gazele de şist

24 Ian 2014   •   18:25
Premierul britanic, David Cameron, face lobby pentru gazele de şist

Premierul britanic David Cameron a făcut azi un apel la adresa liderilor europeni să nu împiedice proiectele pentru gaze de şist cu reglementări împovărătoare, avertizând că investitorii în energie vor merge în caz contrar în alte părţi ale lumii, relatează Financial Times.

Cameron a spus la Forumul Economic Mondial de la Davos că Europa are nevoie să înveţe din lecţiile Americii, unde exploatarea gazelor de şist a redus preţurile energiei destinate industriei, încurajând companiile să creeze locuri de muncă în SUA.

Premierul britanic a arătat că preţul scăzut al energiei, dereglementarea şi consolidarea fiscală sunt componente esenţiale pentru revenirea la creştere economică puternică, după mai mulţi ani de declin.

"Dacă Uniunea Europeană sau ţările membre vor impune reglementări premature, împovărătoare pentru exploarea gazelor de şist în Europa, atunci investitorii se vor orienta rapid în alte părţi", a avertizat şeful Executivului de la Londra, citat de Financial Times.

Cameron a spus că preţurile energiei pentru industrie sunt doar un sfert în SUA faţă de cele din Europa, iar reglementările nu vor face decât ca Europa să se înfrângă singură, pentru că petrolul şi gazele vor continua să fie produse din plin în alte părţi, arată Mediafax.ro.



 

×
Subiecte în articol: david cameron gaze de sist