x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Noii Zeelande: "Am făcut vasectomie!"

Premierul Noii Zeelande: "Am făcut vasectomie!"

02 Iun 2010   •   00:00
Premierul Noii Zeelande: "Am făcut vasectomie!"

John Key a trecut prin momente stânjenitoare, după ce a făcut o declaraţie cel puţin interesantă în timpul unei conferinţe de presă. Premierul le-a dezvăluit jurnaliştilor un amănunt pe care, probabil, nici ei nu ţineau morţiş să-l afle, acela că a făcut o vasectomie.



Primul ministru a scăpat "porumbelul" atunci când jurnaliştii i-au pus o întrebare referitoare la finanţarea şcolilor cu clase primare. Întrebat dacă şi-ar trimite copiii la una din aceste instituţii, Key a răspuns: "Nu mai am cum să îi trimit, pentru că sunt prea mari".

Jurnaliştii au dus subiectul mai departe şi i-au răspuns: "Dar în cazul în care soţia dumneavoastră ar mai face un copil?".

"Aş fi extrem de îngrijorat, având în vedere că am făcut o vasectomie", a glumit premierul.

×
Subiecte în articol: externe