Prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a anunţat marţi, în parlamentul de la Edinburgh, că decizia privind organizarea unui nou referendum de independenţă va fi amânată pentru toamna lui 2018, până când termenii Brexit-ului se vor clarifica, transmit AFP, Reuters şi BBC News.
'Nu vom încerca să introducem legea pentru un referendum de independenţă imediat', a declarat Nicola Sturgeon, precizând că doreşte să aştepte rezultatul negocierilor cu Bruxellesul.
Nicola Sturgeon a mai declarat că îşi va 'dubla' eforturile pentru a păstra Scoţia în interiorul pieţei unice europene.
Ea a subliniat totuşi că în continuare 'crede cu tărie' că Scoţia ar trebui să-şi poată decide viitorul la finalul procesului de Brexit.
Premierul scoţian ceruse ca un referendum de independenţă să fie convocat pentru toamna lui 2108 sau primăvara lui 2019.
Ea şi-a reanalizat însă opţiunile după ce partidul său SNP (Partidul Naţional Scoţian) a pierdut 21 de locuri în parlamentul de la Londra în urma recentelor alegeri.AGERPRES