x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Shinzo Abe către ce doi ostatici japonezi, prizonieri ai Stat Islamic: "Rezistați, nu le dăm niciun ban, venim după voi"

Premierul Shinzo Abe către ce doi ostatici japonezi, prizonieri ai Stat Islamic: "Rezistați, nu le dăm niciun ban, venim după voi"

20 Ian 2015   •   15:34
Premierul Shinzo Abe către ce doi ostatici japonezi, prizonieri ai Stat Islamic: "Rezistați, nu le dăm niciun ban, venim după voi"

Guvernul japonez a afirmat marţi că nu va ceda în faţa terorismului, în timp ce gruparea Statul Islamic (SI) ameninţă într-o înregistrare video că va executa doi japonezi despre care susţine că-i deţine ostatici, relatează AFP, DPA şi Reuters.

''Poziţia ţării noastre (de a lupta împotriva terorismului fără a ceda) rămâne neschimbată'', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Yoshihide Suga într-o conferinţă de presă, ca urmare a postării pe site-urile jihadiste a înregistrării, care este în curs de autentificare. Potrivit guvernului de la Tokyo, jihadiştii au ameninţat că-i vor ucide pe cei doi japonezi, despre care SI afirmă că sunt Kenji Goto Jogo şi Haruna Yukawa, dacă nu va fi plătită o răscumpărare de 200 milioane de dolari în 72 de ore.

''Către premierul Japoniei. Deşi sunteţi la o distanţă de peste 8.500 km de Statul Islamic, v-aţi oferit de bunăvoie să luaţi parte al această cruciadă. Aţi donat cu mândrie 100 milioane de dolari pentru uciderea femeilor şi copiilor noştri, pentru distrugerea caselor musulmanilor'', declară, potrivit DPA, bărbatul în uniformă neagră.

Premierul Shinzo Abe a cerut eliberarea imediată a celor doi ostatici japonezi, pe care gruparea Statul Islamic (SI) ameninţă că-i va executa, refuză să cedeze în faţa jihadiştilor și le-a transmis ostaticilor că se încearcă salvarea lor.

"Sunt indignat foarte mult de un astfel de act. Cer ferm să nu se facă nici un rău ostaticilor şi să fie eliberaţi imediat'', a declarat Abe.

Shinzo Abe a dat asigurări că Japonia, în pofida luării de ostatici, nu-şi va anula ajutorul nemilitar de 200 de milioane de dolari promis ţărilor afectate de expansiunea Statului Islamic, care comite tot mai multe atrocităţi în Irak şi Siria. ''Această poziţie nu se va schimba absolut deloc'', a afirmat Abe, subliniind destinaţia umanitară a ajutorului promis.

×