x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premiului Nobel pentru chimie / Roger Tsien, Martin Chafle şi Osamu Schiomura, pentru cercetări în domeniul proteinelor

Premiului Nobel pentru chimie / Roger Tsien, Martin Chafle şi Osamu Schiomura, pentru cercetări în domeniul proteinelor

08 Oct 2008   •   00:00

Roger Tsien, Martin Chafle şi Osamu Schiomura au câştigat Premiul Nobel pentru chimie. Cei trei oameni de ştiinţă au fost premiaţi pentru cercetările din domeniul proteinelor, a anunţat comitetul Nobel.



Roger Tsien, Martin Chafle şi Osamu Schiomura au câştigat Premiul Nobel pentru chimie. Cei trei oameni de ştiinţă au fost premiaţi pentru cercetările din domeniul proteinelor, a anunţat comitetul Nobel.

Laureaţii au descoperit proteina fluorescenţă verde (GFP), observată pe meduze şi considerată esenţială în dezvoltarea biochimiei, susţine comitetul Nobel, citat de AFP. Cu ajutorul acesteia, cercetătorii au dezvoltat tehnici de urmărire a unor procese invizibile în trecut, precum dezvoltarea celulelor nervoase în creier şi răspândirea celulelor canceroase.

Osamu Shimomura, născut în 1928 la Kyoto, a lucrat mult timp în laboratoarele americane, în special la cele din Boston.
Martin Chalfie are 61 de ani şi este profesor de biologie la Universitatea Columbia din New York.
Roger Tsien s-a născut în 1952, iar din 1989 este profesor la Universitatea San Diego din California.

×
Subiecte în articol: externe