x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PRESA RUSĂ DE LA CHIŞINĂU / R.Moldova ar fi exportat proiectile pentru Georgia, prin România

PRESA RUSĂ DE LA CHIŞINĂU / R.Moldova ar fi exportat proiectile pentru Georgia, prin România

23 Oct 2008   •   00:00

Presa de limbă rusă de la Chişinău susţine că Georgia a folosit, în atacurile asupra Osetiei de Sud, proiectile din R. Moldova, transportate prin România, acuzaţii pe care Ministerul Apărării moldovean le califică drept "nefondate şi aberante", a relatat Mediafax citând agenţia Novîi Region.



Cotidianul Kommersant Plus, citând "surse la nivel înalt, apropiate de conducerea moldovenească", afirmă că, în mai şi iunie, din depozitele de arme de la Ungheni ar fi fost transportate mai multe vagoane cu proiectile, a relatat Novîi Region. Vagoanele au fost trimise la Constanţa, apoi transportate pe mare, către portul georgian Poti. Proiectilele au fost transferate în containere româneşti noi, fără marcaje, şi, înainte de a fi încărcate, au fost testate în România, a selectare şi încărcare asistând şi ofiţeri georgieni în civil. Surse citate de Novîi Region susţin că muniţia ar fi fost plătită de Statele Unite, iar Chişinăul intenţiona să folosească suma obţinută pentru locuinţe destinate militarilor, însă e posibil ca o parte din bani să fi fost împărţiţi între apropiaţii preşedintelui Vladimir Voronin, pentru a fi folosiţi în campania electorală.

Şeful Marelui Stat Major din Republica Moldova, generalul de divizie Ion Coropcean, a afirmat că acuzaţiile "sunt nefontate şi aberante”.    

×
Subiecte în articol: externe