x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presedinte portocaliu

Presedinte portocaliu

26 Dec 2004   •   00:00

EXTERNE
Iuscenko si-a devansat contracandidatul cu circa 15 procente, potrivit exit-poll-urilor. Ucrainenii s-au intors ieri la urne pentru a repeta cel de-al doilea tur de scrutin al prezidentialelor. Potrivit unui exit-poll citat de AFP, candidatul Opozitiei, "portocaliul" Viktor Iuscenko, a castigat alegerile prezidentiale, urmand sa-i ia locul actualului presedinte, Leonid Kucima.
ANCA ALDEA

GATA! Alegatorii "portocaliului" Iuscenko si-au spus ieri cuvantul
Aproximativ 38 de milioane de ucraineni cu drept de vot au fost asteptati la sectiile de votare deschise in zorii zilei. Cele doua tabere - sustinatorii liderului Opozitiei, Viktor Iuscenko, care au obtinut anularea in justitie a rezultatului initial, reclamand fraude masive si blocand centrul Kievului timp de doua saptamani, si simpatizantii candidatului Puterii, premierul Viktor Ianukovici - au divizat Ucraina in est si vest.

Liberalul Iuscenko, care s-a declarat in favoarea integrarii in Uniunea Europeana, dar si in continuarea relatiilor cu Moscova, ramane, potrivit sondajelor, favoritul electoratului, cu 53% din intentiile de vot. Contracandidatul sau, Ianukovici - omul Puterii - , premierul devenit nepopular in vestul tarii, unde s-au inregistrat cele mai multe fraude in timpul celui de-al doilea tur de scrutin, tur invalidat ulterior de Curtea Constitutionala, reprezinta, in opinia Opozitiei, continuitatea regimului actual, condus de presedintele inca in exercitiu, Leonid Kucima.

In prima parte a zilei, participarea la vot a fost de 19,79%, rata inferioara celei inregistrate la scrutinele precedente, potrivit Comisiei Electorale Centrale, citata de AFP. La Kiev, nivelul de participare era, la ora locala 11:00, de 16,38%, aproape dublu (29,81%) la Simferopol, oras majoritar prorus din Crimeea. Intr-o corespondenta de la Kiev a Radio Romania Actualitati se precizeaza ca analistii politici se asteptau ieri la o prezenta la urne de peste 70%. Aseara au fost anuntate rezultatele unui exit-poll care l-a dat castigator in alegeri pe liderul Opozitiei, Viktor Iuscenko. Potrivit AFP, el a obtinut un avans intre 15 si 20 de puncte fata de contracandidatul sau.

FRAUDE. La Donetk, orasul din estul tarii in care se afla fieful lui Ianukovici, echipa de campanie a lui Iuscenko a denuntat ieri, la pranz, inscrierea "ilegala" a circa 10.000 de alegatori suplimentari pe listele unei circumscriptii din regiune. Cu toate acestea, pentru a se evita fraudarea alegerilor, parlamentarii ucraineni au adoptat masuri de precautie fara precedent. Buletinele de vot au fost tiparite pe hartie speciala, cu mai multe sisteme de protectie contra falsificarii si a fost modificata procedura de centralizare a datelor care au fost transmise online catre Comisia Electorala Centrala si confirmate prin telegraf, potrivit corespondentului roman. Masurile adoptate pentru buna desfasurare a scrutinului de ieri au fost, in mare parte, criticate de candidatul Puterii.

GLUME BUNE. Intre timp, Iulia Timosenko, mana dreapta a liberalului Iuscenko, a declarat aseara ca presedintele rus, Vladimir Putin, ar trebui sa-l felicite pe candidatul Opozitiei ucrainene. "Cat este ceasul? Sase si jumatate? Putin nu l-a felicitat inca pe Ianukovici. Acesta este un semn bun. Asta inseamna ca Putin il va felicita pe Iuscenko cu mare bucurie", a spus Timosenko ieri intr-o conferinta de presa, amintind de urarile premature pe care liderul de la Kremlin le-a transmis candidatului Puterii, in timpul celui de-al doilea tur de scrutin din 21 noiembrie.

URARI
"Cat este ceasul? Sase si jumatate? Putin nu l-a felicitat inca pe Ianukovici. Acesta este un semn bun. Asta inseamna ca Putin il va felicita pe Iuscenko cu mare bucurie"
Iulia Timosenko, mana dreapta a lui Viktor Iuscenko

VIKTORAS
Intr-una din sectiile de votare, o mamica alegatoare a nascut ieri un copilas pe care s-a grabit sa-l boteze Viktor. Intamplarea a avut loc la Donetk, regiune rusofona aflata in estul Ucrainei, unde candidatul Puterii se afla in topul simpatiilor electorale. Dupa ce si-a exprimat opinia pe buletinul de vot, o tanara mamica a intrat in chinurile facerii si a adus pe lume un baietel chiar in sala in care se aflau urnele.

.

.

.

Ucraina - Presedinte de repriza a treia

EXTERNE - EDITIA I-a
Ucrainenii s-au intors ieri la urne pentru a repeta cel de-al doilea tur de scrutin al prezidentialelor. Candidatul care va obtine cele mai multe voturi ii va succeda actualului presedinte, Leonid Kucima.

Din nou la urne


ANCA ALDEA

RECORD. Alegatorii ucraineni au fost monitorizati de 12.000 de observatori straini
Aproximativ 38 de milioane de ucraineni cu drept de vot au fost asteptati la sectiile de votare deschise in zorii zilei. Cele doua tabere - sustinatorii liderului Opozitiei, Viktor Iuscenko, care au obtinut anularea in justitie a rezultatului initial, reclamand fraude masive si blocand centrul Kievului timp de doua saptamani, si simpatizantii candidatului Puterii, premierul Viktor Ianukovici, - au divizat Ucraina intre est si vest. Intr-o corespondenta de la Kiev a Radio Romania Actualitati se precizeaza ca analistii politici se asteptau ieri la o prezenta la urne de peste 70%. Candidatul care in sondajele de saptamana trecuta a primit cele mai multe sanse din partea electoratului a fost tot liberalul Iuscenko, cu 53% dintre intentiile de vot exprimate, fata de 42% primite de Ianukovici.

Pentru a evita fraudarea alegerilor, asa cum s-a intamplat in primele doua tururi de scrutin, autoritatile ucrainene au luat masuri de precautie fara precedent. Buletinele de vot au fost tiparite pe hartie speciala, cu mai multe sisteme de protectie contra falsificarii si a fost modificata procedura de cen tralizare a datelor, care au fost transmise online catre Comisia Electorala Centrala si confirmate prin telegraf, potrivit corespondentului roman.

Masurile adoptate pentru buna desfasurare a scrutinului de ieri au fost, in mare parte, criticate de candidatul Puterii.

MEREU NEMULTUMIT. Ianukovici a declarat pentru AFP ca bolnavii si handicapatii nu s-au putut prezenta la vot din cauza noii legi electorale care "umileste persoanele cu capacitati fizice limitate". Curtea Constitutionala a decis sambata, in ajunul alegerilor, ca amendamentul care prevede "interzicerea votului la domiciliu de catre invalizi" incalca Legea fundamentala a tarii. Decizia instantei a fost luata prea tarziu, iar interventia lui Ianukovici, disperat ca ar putea pierde voturi, a anuntat "contestarea legitimitatii scrutinului in care Iuscenko este favorit".
×