x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele egiptean afirmă că ancheta privind prăbușirea avionului rus ar putea dura luni

Președintele egiptean afirmă că ancheta privind prăbușirea avionului rus ar putea dura luni

01 Noi 2015   •   17:00
Președintele egiptean afirmă că ancheta privind prăbușirea avionului rus ar putea dura luni

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat duminică că ancheta privind cauzele prăbuşirii avionului Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalimavia în peninsula egipteană Sinai, în care 224 de persoane şi-au pierdut viaţa, ar putea dura luni, informează duminică Reuters.

"Este o chestiune complicată care necesită tehnologii avansate şi investigaţii ample care ar putea dura luni", a declarat al-Sissi într-un discurs televizat.

Totodată, preşedintele egiptean a cerut să se aştepte rezultatele anchetei înainte de a se evoca posibilele cauze ale prăbuşirii avionului care transporta turişti ruşi.

"În astfel de cazuri, trebuie lăsaţi specialiştii şi nu trebuie evocate cauzele prăbuşirii avionului pentru că acestea fac obiectul unei anchete vaste şi complicate din punct de vedere tehnic", a declarat el în faţa unor ofiţeri ai armatei, citat de agenţia de presă oficială Mena. Pentru moment, opiniile experţilor sunt împărţite cu privire la cauzele tragediei - accident sau atentat.

Cele 224 de persoane aflate la bordul avionului - turişti şi membri ai echipajului, în mare majoritate de naţionalitate rusă - au murit sâmbătă în urma prăbuşirii aeronavei Airbus în care se aflau în Sinai, bastion al ramurii egiptene a grupării Statul Islamic (SI).

Gruparea jihadistă a transmis că a doborât avionul ca represalii pentru intervenţia rusă din Siria, însă ministrul rus al transporturilor, Maxim Sokolov, a respins această revendicare, spunând că autorităţile egiptene "nu dispun de nicio informaţie care ar confirma astfel de insinuări".

Totodată, compania aeriană rusă Kogalimavia, al cărui avion s-a prăbuşit sâmbătă în Egipt, a declarat duminică că toate aeronavele sale au fost verificate la timp şi testate înainte de decolare, informează Reuters.

Kogalimavia a precizat într-un comunicat postat pe site-ul său că nu se poate pune la îndoială profesionalismul pilotului sau al echipajului de la bordul avionului prăbuşit.

Sursa: AGERPRES 

×