Preşedintele francez, în variantă necizelată

Nicolas Sarkozy a făcut de râs limba franceză tocmai când trebuia să o apere mai mult, adică în Săptămâna ce-i era dedicată. Presa, în frunte cu "Le Parisien", i-a dat "extemporal la franceză" preşedintelui şi pentru derapajele lingvistice deplorabile i-a pus "nota zero".

PROFESORUL LE PARISIEN
Agreat de către unii pentru comportamentul său care tinde să desacralizeze şi să modernizeze funcţia prezidenţială, mulţi cred în schimb că tot acest comportament al preşedintelui tinde exact către efectul contrar. Iar de dragul dea a părea mai aproape de omul de rând, Sarkozy dă uneori în extrema cealaltă, vorbind şi comportându-se ca un om de stradă, după cum au remarcat criticii lui. Din păcate, în tot acest joc de-a popularitatea, una dintre valorile franceze care cade victimă este tocmai limba maternă. Cotidianul "Le Parisien" a făcut pe profesorul "elevului" Sarkozy, alcătuindu-i o selecţie din cele mai deliciaose derapaje lingvistice "impardonabile". Pentru că vorbeşte în fiecare zi, sau oricum foarte des, preşedintele comite uneori greşeli grave. Moliere ar avea de ce să se răsucească în mormânt în Săptămâna Limbii Franceze, care s-a încheiat astăzi, scria Le Parisien.

MÂNCĂTOR DE CUVINTE
Când le-a vorbit muncitorilor de la Alstom, marţea trecută, Sarkozy a "mâncat" cuvinte întregi, creând un carambol lingvistic din care cu greu se mai putea înţelege ceva. A făcut şi pleonasme, când a vorbit despre "studiile elitelor", iar negaţiile le foloseşte prin ... omisiune. A stârnit râsul când a încurcat acordurile, într-o frază despre infirmiere, spunând "Încep cu infirmierele pentru că ei sunt cei mai numeroşi". Unii specialişti au fost mai îngăduitori cu libajul de baltă al preşedintelui, făcând aluziv comparaţie între limbajul lui şi cel "al unui preşedinte american". Alţii însă l-au taxat, considerând că un şef de stat, care mai şi pretinde că e un protector al Academiei Franceze şi afirmă că stăpânirea limbii franceze trebuie să fie "prioritatea absolută în şcoli", îşi dă în petic cu prima ocazie. De altfel, Sarkozy a rămas celebru cu atacul de furie de la Salonul Agriculturii, când i-a spus unui bătrân care a vrut să dea mâna cu el : "Du-te încolo, prăpăditule!"

ŞI TOTUŞI ...
Sarkozy, fost avocat, este totuşi un orator fără pereche, un virtuoz al
limbii, îl scuză, pe de altă parte, aceeaşi publicaţie. Cel mai adesea, greşelile i-au scăpat când merge în vizită în uzine.  Lingviştii se întreabă dacă asta înseamnă o empatie cu publicul  sau o strategie pentru "a avea ecou". "Se exprimă ca un om obişnuit. Este un limbaj publicitar, făcut să aibă impact", spune Fanny Capel, membră a colectivului Salvaţi Literele. "El poate să joace pe mai multe registre ale limbii, care îi permit să se adreseze celor ca el, dar şi poporului. Atunci când nu foloseşte primul element al negaţiei, de pildă, stabilieşte o complicitate. Cineva îmi spunea: Sarkozy vorbeşte ca ultimul om. Greşit! El împrumută de la celălalt registrul care crede că îi este propriu', este de părere lingvistul Alain Bentolia.

ATÂRNAT DE TELEFON
Nu numai gafele lingvstice sau greşelile intenţionate de vorbire, făcute de dragul popularităţii îl strică pe Sarko. Temperamentul său coleric, nerăbdător, l-a făcut de râs şi în lumea bună, unde eticheta este obligatorie. Mai ales în Marea Britanie ... De data aceasta, cotidianul The Independent l-a criticat aspru, pentru că "vorbeşte prea mult la telefon". Ziaristul Bruce Anderson a povestit cum, într-o jumătate de oră,  în timp ce era în vizită oficială la preşedintele italian, mobilul i-a sunat de patru ori, iar Sarko a răspuns de fiecare dată şi a vorbit cu cei care îl sunaseră, fără să se sinchisească de gazda sa. În comparaţie cu preşedintele italian, cel austriac ar trebui să se simtă onorat, pentru că în timpul întâlnirii sale cu preşedintele francez, Sarkozy nu a primit decât două apeluri. După toate aceste relatări  despre gafele "oficiale" ale lui Sarko, garda suveranei Marii Britanii era în mare dilemă înainte de vizita oficială a preşedintelui francez. "În timpul pregătirilor pentru vizita lui sarkozy în Marea Britanie, serviciile diplomatice ale celor două ţări împărtăşeau aceeaşi temere. S-ar putea avea încredere în preşedinte că îşi va închide mobilul? Şi dacă va suna în timpul banchetului oficial, iar el va răspunde, ce va face oare prinţul Philip (soţul reginei)?", scria atunci Anderson, exagerând puţin pentru amuzamentul cititorilor.