După ce s-a bătut moneda pe relaţia dintre preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi actriţa Julie Gayet, după dezvăluirile revistei mondene Closer, din ianuarie, a venit rândul revistei Gala să dezvăluie în această săptămână că actriţa a decis în cele din urmă să-l părăsească pe preşedinte.
Julie Gayet, care are 41 de ani, n-ar mai fi suportat “imixtiunile în viaţa sa privată”. “De la femeia liberă, patroană respectată a trei companii de producţie, ea a trecut la statutul de curiozitate, de care se interesează toată lumea şi ale cărei poze (unele cu ea goală, scene din filme) sunt căutate asiduu pe Google”, explică săptămânalul francez.
Cei doi şi-au consumat idila în secret, în ultimii doi. Când a fost ca ea să iasă la lumină, aceasta n-a suportat presiunea. Julie Gayet, care nu a visat niciodată să devină Primă Doamnă, după cum mărturiseşte un apropiat de-ai săi, regreta momentele de complicitate, plăcerile furate, escapadele discrete cu Francois Hollande.
Actriţa doreşte să se consacre deplin celor doi copii ai săi, unul de 13, altul de 15 ani, şi carierei sale în cinematografie. “Ea refuză să se bată pe ringul răutăcios, unde evenimentele ar putea s-o copleşească. Nu va intra în focul periculos al unei poveşti de amor publice”, este concluzia revistei Gala.
O jurnalistă de la revista L'Express susţine, la rândul său, că şi preşedintele ar fi schimbat foaia şi că acum ar încerca s-o recucerească pe fosta sa parteneră, jurnalista Valerie Trierweiler, de care s-a despărţit din cauza relaţiei sale cu actriţa.
În lucrarea sa, intitulată “Preşedintele care dorea să-şi trăiască vieţile”, Elise Karlin evocă viaţa privată a lui Francois Hollande şi amorurile sale tumultoase. Jurnalista dezvăluie că şeful statului ar încerca s-o recucerească pe Trierweiler, care, potrivit ei, “ar fi pierdut o bătălie, dar nu şi războiul”.
“Vreau să anunţ că am pus capăt vieţii comune pe care o aveam cu Valerie Trierweiler”. Prin acest comunicat laconic şi-a anunţat despărţirea, în ianuarie, Francois Hollande.
Potrivit Elisei Karlin, Valerie Trierweiler ar fi trecut cu greu peste această umilire publică. “Mă aruncă cât colo?”, s-ar fi întrebat fosta Primă Doamnă, care avea acest statut fără a fi căsătorită cu acte cu Hollande. “Să suporte consecinţele! Să arate ce este, un bărbat care înşeală, care trădează, un bărbat care minte, un bărbat care trece de la o femeie la alta, de la o noapte la alta. Visează să fie sobru? Va plăti pentru ce a făcut”, scrie jurnalista de la L'Express, punându-se în pielea iubitei părăsite.
Dar, la trei luni după “Gayet Gate”, cum a fost supranumită idila cu actriţa, situaţia s-ar fi stabilizat, iar timpul ar fi calmat lucrurile. Ba, mai mult, Hollande ar încerca s-o recucerească pe fosta tovarăşă de viaţă, trimiţându-i SMS-uri, buchete de flori sau invitând-o la cină. “E aproape o hărţuire”, se amuză prietenele lui Valerie Trierweiler, citate de presa franceză.