Preşedintele Zimbabwe, Robert Mugabe, şi-a încheiat intervenţia televizată duminică seară fără să îşi anunţe demisia şi a făcut cunoscut că va prezida luna viitoare congresul partidului său, relatează AFP.
"Congresul urmează să aibă loc în săptămânile viitoare. Eu voi prezida dezbaterile", a declarat el spre surpriza generală la câteva ore după ce a fost demis din funcţia de preşedinte al ZANU-PF.
Pe de altă parte, liderul veteranilor de război din Zimbabwe, Christopher Mutsvangwa, a declarat agenţiei Reuters că planul pentru punerea sub acuzare a lui Robert Mugabe va fi dus la îndeplinire. El a lansat un apel populaţiei să protesteze după discursul preşedintelui.
Mai devreme, AFP anunţase, citând o sursă din anturajul prezidenţial, că Robert Mugabe a acceptat să îşi prezinte demisia. www.agerpres.ro