x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Siriei a promulgat o lege privind o amnistie generală pe durata revoltelor

Preşedintele Siriei a promulgat o lege privind o amnistie generală pe durata revoltelor

de Mediafax    |    15 Ian 2012   •   09:02
Preşedintele Siriei a promulgat o lege privind o amnistie generală pe durata revoltelor

Presedintele Siriei, Bashar al-Assad, a promulgat o lege privind o "amnistie generala pentru infractiunile comise in timpul evenimentelor" care afecteaza tara din martie 2011, informeaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.

"Presedintele al-Assad a promulgat un decret care prevede o amnistie generala pentru infractiunile comise in cursul evenimentelor, in intervalul 15 martie 2011 - 15 ianuarie 2012", precizeaza agentia SANA.

Siria este afectata din martie 2001 de o revolta generala impotriva regimului al-Assad, actiunile de reprimare soldandu-se cu peste 5.000 de morti, conform ONU.

Dar autoritatile siriene nu recunosc amploarea miscarii de contestare, denuntand un "complot strain" impotriva Siriei.

×
Subiecte în articol: eveniment siria victime revolte