Preşedinţia franceză a Conferinţei internaţionale privind schimbările climatice (COP21), ce se desfăşoară la Paris, prezintă reprezentanţilor celor 195 de ţări prezente la summit proiectul de acord final privind limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca preindustrială, conform AFP şi Reuters.
Preşedintele COP21, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a caracterizat acordul drept ambiţios şi echilibrat şi a precizat că ar putea duce la o limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, prin raport cu epoca preindustrială.
Laurent Fabius a mai precizat că, în cazul în care va fi adoptat, acest acord va reprezenta "un moment istoric de cotitură", iar proiectul de acord este "just, durabil, dinamic, echilibrat şi cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic".
De asemenea, conform textului proiectului de acord, sunt prevăzute intervale de timp de cinci ani pentru verificarea respectării planurilor naţionale pentru stoparea încălzirii globale.
Sursa: AGERPRES