x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președinții Rusiei și Chinei vor participa la summitul G20 din Indonezia

Președinții Rusiei și Chinei vor participa la summitul G20 din Indonezia

19 Aug 2022   •   15:20
Președinții Rusiei și Chinei vor participa la summitul G20 din Indonezia

Preşedinţii Rusiei Vladimir Putin şi Chinei Xi Jinping vor participa la summitul G20 din Bali, anunță președintele Indoneziei, Joko Widodo, citat de DPA.

"Xi Jinping va veni. Preşedintele Putin mi-a spus de asemenea că va veni", a spus Widodo pentru Bloomberg.

Indonezia deţine preşedinţia rotativă a G20 iar președintele țării l-a invitat pe Vladimir Putin. De asemenea, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost invitat. Participarea liderului rus la summit pune țările occidentale în dilemă, pe fondul conflictului din Ucraina și a crizei energetice. 

Și relațiile americano-chineze sunt tensionate, pe fondul vizitei președintei Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, în  Taiwan, fapt ce a enervat Beijingul, care a efectuate cele mai ample exerciții militare în zonă. 

Indonezia este interesată de comerţ şi investiţii şi nu caută să se alăture niciunui bloc, a declarat Widodo pentru Bloomberg. "Indonezia vrea să fie prietenă cu toată lumea. Nu avem probleme cu nicio ţară", a spus Joko Widodo.  

Summitul G20 se va desfășura, în luna noiembrie, în insula Bali.

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin xi jinping