x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preţ-record în Japonia: Un ton de 222 de kilograme a fost cumpărat cu 1,36 milioane de euro! (VIDEO)

Preţ-record în Japonia: Un ton de 222 de kilograme a fost cumpărat cu 1,36 milioane de euro! (VIDEO)

05 Ian 2013   •   12:57
Preţ-record în Japonia: Un ton de 222 de kilograme a fost cumpărat cu 1,36 milioane de euro! (VIDEO)
Sursa foto: YOSHIKAZU TSUNO/AFP

Un ton roşu de 222 de kilograme a fost vândut sâmbătă la un preţ-record de aproape 1,4 milioane de euro, în cadrul primei licitaţii din acest an organizate de Piaţa centrală de gros din Tsukiji (Tokyo), relatează AFP, citată de Agerpres.

Peştele, capturat în largul oraşului Oma din nordul Japoniei, a fost cumpărat de Kiyoshi Kimura, proprietarul unui celebru lanţ de restaurante sushi, Kiyomura, care a câştigat şi prima licitaţie de anul trecut, dar acum a dat de trei ori mai mult.

'Vreau să mă ridic la înălţimea aşteptărilor clienţilor mei, care vor să mănânce cel mai bun ton cu putinţă, la fel ca anul trecut', a declarat Kimura pentru agenţia de presă Jiji.

La preţul cu care a fost cumpărat, kilogramul din acest ton ar costa în jur de 6000 de euro, iar bucăţica de sushi circa 260 de euro, dar societatea niponă a indicat că intenţionează să-l comercializeze la circa 400 yeni / sushi, adică aproximativ 3,5 euro.

Tonul roşu, o specie supraexploatată, este cel mai scump peşte de pe piaţa din Tsukiji.

×
Subiecte în articol: ton rosu pret record licitatie japonia