x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prim-ministrul Ucrainei şi alţi oficiali vor merge în SUA la reuniunile FMI şi ale Băncii Mondiale

Prim-ministrul Ucrainei şi alţi oficiali vor merge în SUA la reuniunile FMI şi ale Băncii Mondiale

16 Apr 2022   •   16:30
Prim-ministrul Ucrainei şi alţi oficiali vor merge în SUA la reuniunile FMI şi ale Băncii Mondiale

Prim-ministrul ucrainean Denys Shmyhal şi înalţi oficiali ucraineni din domeniul finanţelor vor vizita Washingtonul săptămâna viitoare, în timpul reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale, au declarat vineri surse oficiale, potrivit Reuters.

Shmyhal, ministrul de finanţe Serhiy Marchenko şi guvernatorul băncii centrale Kyrylo Shevchenko urmează să se întâlnească la nivel bilateral cu oficiali din domeniul finanţelor din Grupul celor Şapte şi din alte ţări şi să ia parte la o masă rotundă privind Ucraina care va fi găzduită joi de Banca Mondială, au declarat sursele, potrivit Reuters.

Evenimentul de joi va fi prima şansă pentru oficialii ucraineni cheie de a se întâlni personal cu o serie de oficiali financiari din economiile avansate de la invazia Rusiei în Ucraina la 24 februarie.

Evenimentul le va oferi oficialilor şansa de a discuta despre devastarea fizică şi consecinţele economice ale războiului, precum şi despre continuarea funcţionării sectorului bancar şi financiar al Ucrainei.

Se preconizează că repercusiunile războiului Rusiei în Ucraina vor domina reuniunile de săptămâna viitoare ale înalţilor oficiali economici din ţările membre ale Băncii Mondiale şi FMI, precum şi ale G7 şi G20, FMI fiind pregătit să îşi revizuiască în scădere prognoza privind creşterea globală ca urmare a războiului.

„Fără sprijin acum, nu va exista reconstrucţie în viitor", a declarat una dintre surse.

Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a declarat în cadrul unui eveniment desfăşurat săptămâna aceasta la Varşovia că banca pregăteşte un pachet de sprijin de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Consiliul de administraţie al FMI a aprobat săptămâna trecută crearea unui nou cont care să ofere donatorilor bilaterali şi grupurilor internaţionale o modalitate sigură de a trimite resurse financiare Ucrainei.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Denys Shmyhal