x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primarul Barcelonei acuză guvernul lui Puigdemont că a condus Catalonia 'la dezastru'

Primarul Barcelonei acuză guvernul lui Puigdemont că a condus Catalonia 'la dezastru'

11 Noi 2017   •   20:40
Primarul Barcelonei acuză guvernul lui Puigdemont că a condus Catalonia 'la dezastru'

Primarul Barcelonei, Ada Colau, a acuzat sâmbătă guvernul catalan destituit al lui Carles Puigdemont că a condus regiunea 'la dezastru', în condiţiile în care majoritatea catalanilor 'nu dorea' o declaraţie de independenţă, transmite AFP. 

Prezentă la o reuniune a partidului său Catalunya en Comú (de stânga), Ada Colau a pretins 'explicaţii' din partea liderilor separatişti, cerând în acelaşi timp eliberarea celor aflaţi în arest. 

'Vrem ca deţinuţii să fie eliberaţi, dar vrem şi ca un guvern iresponsabil care a condus ţara la dezastru să-şi înfrunte (responsabilităţile) şi să-şi recunoască greşelile', a declarat Ada Colau, înainte de a participa sâmbătă după-amiază la o mare manifestaţie la Barcelona pentru eliberarea politicienilor încarceraţi. 

Liderii separatişti 'au provocat tensiuni în ţară (Catalonia) şi au prezentat o declaraţie unilaterală de independenţă pe care majoritatea (populaţiei) nu o dorea', a afirmat Ada Colau, care nu susţine independenţa, dar este partizana unui referendum de autodeterminare care să tranşeze problema. 

'Ei au făcut această declaraţie de independenţă, înşelând populaţia pentru interese partizane', a adăugat ea. 

Declaraţia de independenţă, votată la 27 octombrie de 70 din cei 135 de membri ai parlamentului catalan, 'nu a adus republica', a constatat Ada Colau, reproşând executivului condus de Carles Puigdemont, în prezent destituit, că a plecat în Belgia, lăsând Catalonia 'singură în faţa incertitudinii'. 'Au făcut declaraţia, apoi au dispărut', a lansat ea. 

Ada Colau a criticat şi reacţia guvernului de la Madrid, condus de conservatorul Mariano Rajoy, care a activat articolul 155 din Constituţie pentru a pune Catalonia sub tutelă. 

Fostă militantă pentru dreptul la locuinţe, devenită primar al Barcelonei în iunie 2015, Ada Colau face campanie pentru Podemos (stânga radicală), al treilea partid din Spania, în vederea alegerilor legislative din Catalonia, convocate de guvernul spaniol pentru data de 21 decembrie.AGERPRES

×