x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primarul oraşului Toronto, amendat pentru că a traversat pe roşu

Primarul oraşului Toronto, amendat pentru că a traversat pe roşu

02 Feb 2014   •   11:24
Primarul oraşului Toronto, amendat pentru că a traversat pe roşu

Primarul oraşului canadian Toronto, Rob Ford, a fost amendat de poliţie pentru că a traversat pe roşu, vineri seară, a confirmat biroul său de presă.

Ford se afla într-o suburbie a oraşului Vancouver, unde călătorise pentru a lua parte la înmormântarea mamei unui prieten.

Potrivit primarului, agenţii au făcut exces de zel când i-au dat amenda, fapt infirmat de departamentul de care aparţin agenţii care l-au prins pe primar.

"Regulamentele sunt aplicate indiferent de statutul persoanelor", se arată într-un comunicat al poliţiei.

Rob Ford s-a mai aflat în centrul atenţiei, anul trecut, când a recunoscut că este consumator de cocaină. Aparent, primarul era în stare de ebrietate când a făcut acea afirmaţie. 

×
Subiecte în articol: toronto primar traversare pe rosu amenda