x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primarul Sofiei va deveni şeful guvernului bulgar

Primarul Sofiei va deveni şeful guvernului bulgar

06 Iul 2009   •   00:00

Primarul Sofiei, Boiko Borisov, a confirmat că va fi viitorul prim-ministru al Bulgariei. Întrebat de ziariştii din bTV dacă el va conduce viitorul guvern, Borisov a declarat că orice alt răspuns ar însemna că nu doreşte să-şi asume răspunderea.



Primarul Sofiei al cărui partidul GERB câştigă detaşat alegerile legislative de duminică a spus că viitorul guvern trebuie format cât mai repede. Conform rezultatelor preliminare GERB, citate de Agerpres, va avea între 115 şi 122 dintre cele 240 locuri din parlament, în timp ce socialiştii premierului Serghei Stanişev au câştigat doar 39-40 de mandate.

Sondajele arată că GERB câştigă în jurul 40 la sută din voturile pe liste şi 27 din cele 31 mandate uninominale, restul de patru mandate sunt pentru Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (MDL) şi vin din regiuni cu un mare număr de etnici turci.

MDL ocupă locul al treilea cu 13,5% sau 35 de mandate în total. Naţionaliştii din Ataka au 9,2% sau 21 parlamentari. Urmează Alianţa Albastră care este potenţialul partener de guvernare al lui GERB, cu 7,5% cu 17 reprezentanţii în parlament. În viitorul legislativ intră şi ''Ordine, Lege, Justiţie'' /RSZ/ al cărui lider Yane Yanev a declarat în această seară că partidul lui va sprijini guvernul lui GERB. În acest moment nu se poate spune dacă partidul lui Yanev trece pragul electoral de 4%, iar Mişcarea Naţională pentru Stabilitate şi Progres /MNSP/, a fostului rege Simeon de Saxa Coburg-Ghota, cel mai probabil nu va fi prezentă în legislativ, la doar opt ani după ce a câştigat alegerile. Conform datelor neoficiale, prezenţa la urne a fost una foarte mare şi a ajuns în jur de 60 la sută, adică de aproape două ori mai mare decât la euroalegerile de la 7 iunie.

×
Subiecte în articol: externe