x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Probleme pentru favoritul la alegerile prezidențiale din Franța, Francois Fillon: Justiţia franceză deschide o anchetă

Probleme pentru favoritul la alegerile prezidențiale din Franța, Francois Fillon: Justiţia franceză deschide o anchetă

27 Ian 2017   •   15:27
Probleme pentru favoritul la alegerile prezidențiale din Franța, Francois Fillon: Justiţia franceză deschide o anchetă

Justiţia franceză a deschis miercuri o anchetă, după dezvăluirile din presă privind suspiciunile legate de angajarea fictivă a soţiei candidatului dreptei la alegerile prezidenţiale, Francois Fillon, ca ataşat parlamentar al soţului său, informează France Presse. 

Cu mai puţin de trei luni până la alegerile prezidenţiale la care Francois Fillon este unul dintre favoriţi, ancheta vine după informaţiile apărute în săptămânalul Le Canard Enchaîné conform cărora Penelope Fillon, fără profesie cunoscută şi mereu departe de activităţile politice ale soţului său, "ar fi primit circa 500.000 de euro brut" între 1998 şi 2012, în special ca ataşat parlamentar al soţului său şi al supleantului acestuia în Adunarea Naţională, Marc Joulaud. 

Le Canard Enchaîné pune sub semnul întrebării că Penelope Fillon ar fi desfăşurat cu adevărat vreo activitate. 

Ancheta a fost deschisă în special pentru "deturnare de fonduri publice". 

Francois Fillon a declarat miercuri că este revoltat în legătură cu informaţiile apărute în presă, adăugând că articolul dă dovadă de "dispreţ şi misoginism". 

"Pentru că este soţia mea, nu are dreptul să lucreze? Imaginaţi-vă un moment că un om politic ar spune că o femeie, aşa cum susţine acest articol, nu ştie să facă decât dulceaţă. Toate femeile ar fi scandalizate!", a adăugat el, înainte de anunţul privind deschiderea unei anchete. 

Practica este legală şi răspândită în Franţa - în 2014, între 10% şi 15% dintre cei 900 de parlamentari au angajat un membru de familie care poartă acelaşi nume ca ei -, dar cu condiţia ca acesta să nu fie un angajat fictiv. 

Or, nimeni nu pare să o fi văzut pe Penelope Fillon în Adunarea Naţională în cadrul acestor funcţii, susţine publicaţia. Şi nici măcar colaboratorii partidului Republicanii al lui Francois Fillon nu aveau cunoştinţă până acum de acest post. 

În afară de acest post de ataşat parlamentar, pentru care ea ar fi primit până la 7.900 de euro brut lunar, Le Canard Enchaîné scrie de asemenea că Penelope Fillon a fost salariată, între mai 2012 şi decembrie 2013, şi a unei publicaţii literare aparţinând unui prieten al lui Francois Fillon. Ea ar fi primit circa 5.000 de euro brut pe lună.AGERPRES

×