x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorul din New York care a refuzat să demisioneze a fost dat afară de Trump

Procurorul din New York care a refuzat să demisioneze a fost dat afară de Trump

12 Mar 2017   •   11:50
Procurorul din New York care a refuzat să demisioneze a fost dat afară de Trump

Procurorul newyorkez Preet Bharara, care refuzase să demisioneze, a anunţat sâmbătă că a fost demis de administraţia preşedintelui american Donald Trump, informează Reuters. Bharara, numit în 2009 de preşedintele Barack Obama, era unul din cei 46 de procurori încă în funcţie din mandatul acestuia cărora ministerul justiţiei de la Washington le-a cerut vineri demisia şi ai căror înlocuitori vor fi desemnaţi de actualul şef al Casei Albe. 

Preşedintele Trump mai are încă de numit noi titulari şi în posturi cheie din Departamentul de Stat (ministerul de externe) şi ministerul apărării. În noiembrie anul trecut, Bharara declarase presei că Donald Trump, care urma să îşi înceapă mandatul în ianuarie, i-a cerut să rămână în funcţie. 

Procurorul, reprezentantul ministerului justiţiei în opt districte din statul New York, s-a făcut remarcat pentru soluţionarea prin înţelegeri cu acuzaţii a unor cazuri de tranzacţii bursiere pe baza unor informaţii din interior, precum şi pentru condamnările obţinute în cauze de corupţie şi terorism intens mediatizate. Printre acestea, Reuters le reaminteşte pe cele ale fostului lider al camerei inferioare a legislativului newyorkez, Sheldon Silver, condamnat la 12 ani de închisoare şi o amendă de şapte milioane de dolari, încă liber datorită unor apeluri în curs; Faisal Shahzad, condamnat la închisoare pe viaţă pentru o tentativă de atentat cu bombă în Times Square din New York; şi traficantul de armament Victor Bout, originar din Tadjikistan (în fosta Uniune Sovietică), închis pe 25 de ani. Bharara a obţinut pentru stat 1,8 miliarde de dolari de la SAC Capital Advisors - un record în materie de înţelegeri judiciare pentru operaţiuni ilicite pe piaţa de capital, care a dus la închiderea fondului - şi 1,7 miliarde de dolari de la JPMorgan Chase, pentru rolul jucat în schema piramidală a lui Bernie Madoff. 

"Să îmi servesc ţara ca procuror al SUA în ultimii şapte ani va fi pentru totdeauna cea mai mare onoare din viaţa mea profesională, indiferent ce voi mai face sau cât voi trăi", a afirmat Preet Bharara într-un comunicat de presă. 

Ministerul justiţiei a confirmat demisia şi a refuzat să facă alte comentarii. 

Procurorii federali din Statele Unite sunt numiţi politic şi pot fi înlocuiţi de preşedinţi. Multora dintre ei li se cere să rămână în funcţie până la confirmarea succesorilor, notează Reuters. Donald Trump a păstrat doar doi dintre procurorii preluaţi de la predecesorul său, Barack Obama. Cei vizaţi de actualul val de demiteri vor fi înlocuiţi temporar de adjuncţii lor, procurori de carieră. Bharara a precizat că postul său va fi preluat interimar de adjunctul său, Joon Kim. 

×
Subiecte în articol: donald trump procuror new york