x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorul general al Ucrainei anunță investigarea a peste 9.000 de cazuri de crime de război

Procurorul general al Ucrainei anunță investigarea a peste 9.000 de cazuri de crime de război

01 Mai 2022   •   18:25
Procurorul general al Ucrainei anunță investigarea a peste 9.000 de cazuri de crime de război
Sursa foto: Hepta

Procurorul general al Ucrainei spune că sunt investigate peste 9.000 de cazuri de crime de război, scrie CNN.

Acestai a declarat că biroul deschide noi cazuri de presupuse crime de război comise de forțele rusești. Astfel, s-a ajuns la un total de 9.158 de dosare penale „care implică pur și simplu crime de război".

„Am identificat deja criminali de război. Sunt 15 persoane în regiunea Kiev, de exemplu, 10 dintre ele în Bucea. Îi tragem la răspundere pentru tortură, viol și jafuri", a declarat Iryna Venedictova.

Săptămâna trecută, procurorii ucraineni au numit 10 soldați ruși suspectați de o serie de crime la Bucea.

În ceea ce privește identificarea victimelor de la Bucea, Venedictova a declarat că unele cadavre nu pot fi identificate și că se colectează mostre de ADN.

„Din păcate, avem motive să deschidem noi cazuri în fiecare zi: moartea civililor, bombardamente, deportarea cetățenilor și copiilor noștri în teritoriile ocupate și pe teritoriul statului agresor", a spus ea.

Procurorul a explicat că aceste cazuri sunt în regiunile Kiev, Cernihov și Sumî.

Venedictova a mai spus că Ucraina primește asistență internațională în cadrul investigațiilor sale.

„Acum avem o echipă de experți francezi, precum și experți din Slovacia. Marțea viitoare îi așteptăm pe experții din Lituania", a precizat ea.

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia crime de razboi